Donald Trump critică ‘geniile’ administraţiilor anterioare care au fost păcălite de China. Câteva minute mai târziu a criticat şi Uniunea Europeană

Publicat: 03 09. 2019, 22:07
Sursă foto: hepta.ro

Uniunea Europeană tratează Statele Unite foarte „incorect”, iar liniile de aprovizionare ale Chinei se vor prăbuşi, chiar dacă negocierile comecial cu Beijingul merg bine, a precizat preşedintele american Donald Trump într-o serie de mesaje postate în succesiune rapidă pe Twitter.

Mai întâi, preşedintele american a atacat Germania pentru practicile sale bancare, o ţară pe care în trecut a mai ameninţat-o şi cu taxe vamale pe maşini. Atacurile la adresa unui aliat de-al său european nu sunt ceva nou, însă au fost destul de rare, mai ales dacă este să le comparăm cu cele adresate Chinei.

„Germania, că multe alte ţări, au rate negative ale dobânzilor, sunt plătite să împrumute bani, iar Rezerva Federală nu este în stare să acţioneze. Nu uitaţi, aceştia sunt competitorii noştri cu moneda slabă!”, a scris Donald Trump.

Într-o altă postare, Trump şi-a insultat predecesorii şi a atacat din nou Uniunea Europeană pe motiv că tratateză „incorect” Statele Unite din punct de vedere comercial – o acuzaţie pe care a mai făcut-o în trecut.

„Pentru toate ‘geniile’, multe dintre care au colaborat cu alte administraţii şi au fost păcălite de China, şi care vor să lucrez împreună cu Uniunea Europeană şi cu alţii pentru a ataca practicile comerciale ale Chinei, nu uitaţi, şi UE şi toţi ceilalţi ne tratează FOARTE incorect cu privire la comerţ. Asta se va schimba!”

Ulterior, el a indicat un „jaf” efectuat de China pe seama Statelor Unite, de 600 de miliarde de ani. Asta deşi cel mai mare deficit comercial cu China a fost înregistrat chiar în timpul mandatului luişi a fost de 419 miliarde de dolari (în 2018).

„Ne descurcam foarte bine în negocierile noastre cu China. Deşi sunt sigur că nu şi-ar dori nimic altceva decât să discute cu o nouă administraţie astfel încât să-şi continua practică de a „jefui SUA” (600 mld USD/an), peste 16 luni sunt, de departe, o perioadă îndelungată să ai parte de o hemoragie a locurilor de muncă şi a companiilor…”

În final, el a ameninţat că în al doilea sau mandat (pe care se subînţelege că-l va obţine) China şi Statele Unite vor avea parte de o înţelegere „mult mai dură”.

„Şi după aia, gândiţi-vă ce se va întâmpla cu China atunci când voi câştiga (alegerile prezidenţiale – n.r.). Înţelegerea va deveni MULT MAI DURĂ. Între timp, linia de aprovizionare a Chinei se va prăbuşi, iar afacerile, locurile de muncă şi banii ei vor fi distruşi.”

Foto: Donald Trump se îmbrățișează cu Emmanuel Macron (sursă foto: hepta.ro)

Cronologia războiului comercial SUA-China

  • 23 august– China anunțăimpunerea de noi taxe vamale, de 5%, pe produse americane în valoare de 75 de miliarde de euro, începând cu 1 septembrie;
  • 13 august– SUA anunță amânarea impunerii de taxe vamale pe anumite categorii de produse;
  • 2 august 2019– China amenințăStatele Unite cu măsuri de retorsiune în situația în care chiar va impune taxele vamale de 10%;
  • 1 august 2019– Președintele american,Donald Trump, amenințăChina cu impunerea unor noi taxe vamale de 10% peproduse în valoare de 300 de miliarde de dolari;
  • 29 iunie 2019– China și Statele Unite anunță formarea unui „armistițiu comercial”;
  • 31 mai 2019– China amenințăcu publicarea unei liste „fără precedent” de indivizi, grupuri şi firme „nesigure”, care afectează interesele companiilor chineze
  • 31 mai 2019– China impune taxe vamale de 25% pe produse americane în valoare de 60 de miliarde de dolari;
  • 29 mai 2019– China amenință cu restricţionarea mineralelor rare –ea fiind cel mai mare producător de astfel de resurse şi deţinătoarea celei mai mari rezerve;
  • 7 mai 2019Donald Trumpanunță eșecul negocierilor comerciale cu China și creşterea taxelor vamale impuse deja de 200 de miliarde de dolari;
  • 18 septembrie 2018– China impune taxe vamale de 5-10% pe produse în valoare de în valoare de 60 de miliarde de dolari;
  • 17 septembrie 2018– SUA impune taxe vamale de 10% (ulterior de 25%) pe produse în valoare de 200 de miliarde de dolari;
  • 23 august 2018– China impune taxe vamale de 25% pe produsele energetice americane, în valoare de 16 de miliarde de dolari;
  • 23 august 2018– SUA impune taxe vamale de 25%, pe produse în valoare de 23 de miliarde de dolari;
  • 6 iulie 2018– SUA impune Chinei taxe vamale în valoare de 34 de miliarde de dolari;
  • 4 aprilie 2018– China impune taxe vamale pe produse americane în valoare de 50 de miliarde de dolari;
  • 3 aprilie 2018– SUA impune taxe vamale pe produse electronice în valoare de 50 de miliarde de dolari;
  • 2 aprilie 2018– China impune taxe vamale de 25% pe carnea de porc și de 15% pe o serie de produse agricole şi din oţel.