Stenograma discuţiei telefonice Trump-Zelensky despre fiul lui Joe Biden. Preşedintele Ucrainean l-a asigurat de ‘apropierea’ celor două ţări (FOTO)
Miercuri, Casa Albă a publicat detaliile conversaţiei telefonice dintre Donald Trump şi omologul său ucrainean, Volodymyr Zelensky.
Publicarea discuţiei a fost făcută după ce marţi, chiar Donald Trump a solicitat acest lucru pentru a-şi dovedi nevinovăţia în cazul scandalului din jurul fiului lui Joe Biden.
Marţi, Donald Trump precizase că discuţia să cu omologul ucrainean a fost „foarte prietenoasă şi complet adecvată”. În plus, mai declarase şi că acuzaţiile potrivit cărora ar fi făcut presiuni asupra preşedintelui ucrainean să demareze o anchetă asupra luiJoe Biden ar fi „cea mai mare şi mai distructivă vânătoare de vrăjitoare a tuturor timpurilor”.
Din transcript reiese că Donald Trump i-a solicitat, într-adevăr, preşedintelui ucrainean să se intereseze de anchetă care l-a vizat pe fiul lui Joe Biden, însă este interpretabil dacă acel lucru poate fi caracterizat drept „presiune”.
„Sunt foarte multe discuţii despre fiul lui Biden, că Biden i-a oprit punerea sub acuzare și mulți oameni vor să afle despre acest lucru, aşa că orice puteți face împreună cu Procurorul General (al Statelor Unite – n.r.) ar fi minunat. Biden s-a lăudat că a oprit urmărirea penală, așa că dacă aţi putea să vă interesaţi de acest lucru… Mie mi se pare oribil”, a adăugat Donald Trump.
Cei doi şefi de stat au discutat şi despre procurorul care investiga corupţia din compania în care lucra fiul lui Joe Biden.
„Am auzit că ai avut un procuror care a fost foarte bun și că a fost blocat și asta este într-adevăr nedrept”, a spus Donald Trump.
De partea cealaltă, preşedintele Volodymyr Zelensky a dat de înţeles că va colabora cu partea americană şi a indicat că ambasadorul ucrainean de la Washington a fost rechemat pentru a fi înlocuit cu unul „foarte competent şi foarte experimentat care se va asigura că cele două naţiuni se vor apropia”.
„Vă garantez ca președinte al Ucrainei că toate investigațiile vor fi făcute în mod deschis și sincer. De asta vă asigur”, i-a spus Volodymyr Zelensky lui Donald Trump.
În plus, l-a asigurat pe Donald Trump ca unul dintre asistenţii săi s-a întâlnit deja cu Rudy Giuliani, avocatul preşedintelui american – un personaj implicat direct în scandalul din jurul fiului lui Joe Biden.
Foto: Președintele Ucraine, Volodymyr Zelensky (sursă foto: Facebook / Volodymyr Zelensky)
De unde a pornit întregul scandal
Președintele american este acuzat că a făcut presiuni asupra preşedintelui ucrainean să demareze o anchetă asupra luiJoe Biden, un foarte probabil adversar al său la prezidențialele din 2020.
În timpul conversației,Donald Trumpi-ar fi făcut o „promisiune” lui Volodymyr Zelensky, încurajându-l să deschidă o investigație asupra lui Hunter Biden.
Discuția telefonică a fost, însă, interceptată de serviciile de informaţii americane și urmată de un denunț intern.
Mai exact ce informaţii ar fi putut căutaDonald Trumpîn Ucraina, cu privire la fiul luiJoe Biden
În trecut, Hunter Biden a fost criticat pentru faptul că a fost membru al comitetului de administraţie al companiei energetice ucraineane, Burisma Holdings, o companie cu legături directe cu Federaţia Rusă. Asta în timp ce Administraţia Obama (din care chiar tatăl lui Hunter Biden făcea parte) impunea sancţiuni economice Federaţiei Ruse pentru anexarea Pen. Crimeea şi pentru crearea de instabilitate în estul Ucrainei.
Ulerior, chiar fostul vicepreşedinte americanJoe Bidena recunoscut public că l-a constrâns pe preşedintele al Ucrainei de la acea dată pentru a-l concedia pe procurorul ucrainean care investiga corupţia din compania Burisma Holdings.
De precizat că fiul luiJoe Bidena colaborat inclusiv cu omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu, între timp condamnat şi trimis la închisoare în 2017, pe o perioadă de şapte ani, în dosarul „Băneasa”.
Discuția integralădintre cei doi președinti poate fi citităAICI.