Ţara din care au plecat aproape 5 milione de oameni în doar patru ani
Exodul de populaţie din Venezuela este pe punctul de a atinge cifra de cinci milioane de persoane, situaţie ce va pune o presiune tot mai mare pe ţările din jur pentru a le găzdui, au precizat, miercuri, oficiali ai Uniunii Europene şi Naţiunilor Unite, citaţi de Reuters.
„Aproximativ 4,5 milione de refugiaţi şi migranţi au fugit din Venezuela din 2015 până acum, potrivit cifrelor oficiale, însă tot mai mulţi oameni folosesc punctele de trecere ilegale din cauză că nu au acte de identificare”, a precizat Eduardo Stein, reprezentant special în cadrul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR).
Potrivit acestuia, situaţia s-ar fi înrăutăţit şi pe fondul sancţiunilor economice impuse de Statele Unite, care au lovit mai ales industria petroliferă venezueleana. Exportul de petrol era principala sursă de venit a Venezuelei, chiar şi pe fondul unei decăderi abrupte a producţiei de ţiţei.
„Aproximativ 5.000 de oameni părăsesc Venezuela în fiecare zi. (…) Planul regional de răspuns humanitar al ONU de anul acesta, de 739 de milioane de dolari, cel mai probabil că se va dubla în 2020”, a adăugat Eduardo Stein.
Şi Uniunea Europeană s-a arătat foarte îngrijorată de situaţia în continue degradare din Venezuela.
„Este cea mai gravă criza de refugiaţi şi cu cea mai rapidă evoluţie din istoria Americii Latine, cel puţin din istoria recentă. Există estimări care indică faptul că ar putea să se accentueze (criza- n.r.) dacă situaţia nu se schimbă”, a declarat Walter Stevens, ambasadorul Uniunii Europene la Geneva.
Uniunea Europeană nu îl mai recunoaşte pe Nicolás Maduro ca preşedinte al Venezuelei, prin urmare foarte probabil că prin „schimbare” Walter Stevens se referea la inclouirea lui Maduro, la conducerea ţării, cu Juan Guaidó. Acesta din urmă fiind preşedintele autoproclamat al Venezuelei şi care beneficiază de recunoaştere internaţională din partea majorităţii ţărilor democratice.
Cea mai populară destinaţie pentru imigranţii venezueleni este Columbia, unde se afla aproximativ 1,4 milioane de persoane. Alte opt ţări au mai primit imigranţi venezueleni, inclusiv persoane cu paşapoarte expirate. În luna februarie, Venezuela a rupt relaţiile diplomtice cu Columbia.
Foto: Nicolás Maduro, preşedintele contestat al Venezuelei (sursă foto: Twitter / @NicolasMaduro)
Motivele nemulţumirii populaţiei venezuele
Cu Nicolás Maduro la conducerea Venezuelei, ţara a intrat într-o criză economică, politică şi socială fără precedent, atât în istoria ei, cât și în cea Americii de Sud.
De asemenea, mandatul de preşedinte al lui Nicolás Maduro a fost presărat cu numeroase acuzaţii corupție sistemică, de arestări abuzive, de tratament abuziv al oponenţilor politici, precum şi de uciderea a sute de protestatari în timpul masivelor demonstrații din urmă cu câțiva ani.
Iar în ultimele luni, pe fondul blocării deliberate a ajutoarelor umanitare trimise de Statele Unite, Armata venezueleană a suferit un număr tot mai mare de dezertări (prepoderent în rândul militarilor cu rang inferior).