ANALIZĂ // De ce Macron consideră NATO ‘în moarte cerebrală’. Poziţiile divergente ale vest-europenilor versus cele ale est-europenilor pe tema NATO (FOTO) 

Recent, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pus sub semnul întrebării utilizatea NATO, declarând că: „Suntem pe punctulde a asista la moartea cerebrală a NATO” şi ca: „Trebuie clarificat acum care sunt obiectivele strategice ale NATO”.

Emmanuel Macron nu este, însă, primul oficial din Europa Occidentală care se arata sceptic cu privire la utiliatea NATO,discuţii în acest sens având loc în Europa de Vest încă din anii 2000′. Dezbaterile s-au aprofundat, însă, după izbucnireacrizei din Ucraina (anul 2014), sau chiar din timpul Războiului Ruso-Georgian (anul 2008). Emmanuel Macron nu este nicimăcar primul preşedinte francez care se îndoieşte de „utilitatea” NATO. Primul a fost Charles de Gaulle, care în 1967 a şiscos Franta din cadrul structurii integrate a Alianţei.

Ce critici a adus preşedintele francez, Emmanuel Macron (pe scurt)

Externe - 12 nov, 16:16

Macron spune că Europa „a evitat de prea mult timp să-și poarte povara propriei securități”. Președintele Franței, un nou apel privind autonomia strategică europeană

1. Lipsa de coordonare dintre membrii NATO – „Nu există nicio coordonare a deciziei strategice a Statelor Unite cupartenerii din NATO şi asistăm la o agresiune efectuată de un alt partener al NATO, Turcia, într-o zonă unde intereselenoastre sunt în joc, fără coordonare. Ceea ce se întâmplă este o enormă problemă pentru NATO”.

2. Aplicabilitatea Articolului 5 (cel mai important articol din Tratatul NATO) – „Ce va fi Articolul 5 mâine? Dacă regimullui Bashar al-Assad decide să replice Turciei, ne vom angaja? Este întrebare reală”, a spus Macron.

3. Modul „imoral” de operare – „Ne-am angajat în lupta împotriva Daesh (Statul Islamic, n.r.). Paradoxul este că deciziaamericană şi ofensiva turcă, în ambele cazuri, au avut acelaşi rezultat: sacrificarea partenerilor noştri din teren care s-au luptat împotriva Daesh, Forţele Democratice Siriene”.Ulterior, el a indicat necesitatea unei „capacităţi militare autonome europene” (adică un fel de armata europeană), odeclaraţie ce practic reia o serie de mai vechi ambiţii franceze (vezi „Planul Pleven”).Macron a mai spus că evoluţiile recente din Şiria – cum ar fi retragerea trupelor americane – fac cu atât mai mult”esenţială, pe de o parte, Europa apărării, o Europă care trebuie să se doteze cu o autonomie strategică şi de capacitate înplan militar. Şi pe de altă parte, redeschiderea unui dialog strategic, fără nicio naivitate şi care va lua timp, cu Rusia”.

Oarecum paradoxal, Macron a fost criticat de cancelarul german, Angela Merkel, pentru declaraţii, asta deşi Germania arefuzat în repetate rânduri să-şi onoreze obligaţiile asumate în scris faţă de ceilalţi aliaţi ai NATO: în speţă de a-şicreşte cheltuielile militare (o decizie între timp schimbată). Paradoxul este cu atât mai mare cu cât Germania este liderulunui grup de stat vest-europene care consideră NATO drept „învechită”.

Foto: Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron(sursăfoto: Facebook / Emmanuel Macron)

Are Emmanuel Macron dreptate?

Parţial da. NATO suferă, într-adevăr, de o lipsă de coordonare, dar una la care a contribuit chiar Franta prin încercărilesale repetate de a se impune ca un important actor regional. După ce s-a opus în repetate rânduri invaziilor americane dinIrak şi Afganistan, Parisul s-a implicat şi în discuţiile de rezolvare ale Războiului Ruso-Georgian (2008), precum şi înnegocierile cu Rusia pe tema Ucrainei (ca să enumerăm doar trei situaţii). Franţa nu a făcut apel la NATO pentru a rezolvaaceste crize, ci a încercat să le rezolve împreună cu Germania. Prin urmare, la lipsa de coordonare de care NATO suferă acontribuit chiar Franta. Pe de altă parte, comportamentul Franţei nu este tocmai surprinzător întrucât a fost mereu”statul-membru rebel” al Alianţei.

Într-o oarecare măsură, Emmanuel Macron are dreptate şi în privinţa modului „imoral” de operare, NATO având tendinţa de aîntrerupe colaborarea cu unii dintre aliaţii săi (foarte important, aliaţi care nu sunt membri). Însă oricât de „imoral” arpărea acest lucru, trebuie reţinut că NATO este o organizaţie militară, nu una de ajutor umanitar (apanajul mai degrabă alONU). Iar o organizaţie militară activează după principii realiste, nu după unele umaniste. Din acest motiv, aspectele deordin militar, economic, politic şi geopolitic vor avea întotdeauna precedentă în faţa celor de natura umanitară.

Emmanuel Macron nu a avut, însă, dreptate în privinţa „Articolului 5” din Tratatul NATO întrucât acesta este principalulinstrument de intimidare al Federaţiei Ruse (şi nu numai). Iar utilitatea lui vine din capacitatea lui de a intimida şi dinideea că el ar putea fi invocat în cazul unui atac armata asupra unui stat-membru. Exact aceasta incertitudine este cea maiputernică armă a „Articolului 5” din Tratatul NATO. În fapt, el a fost invocat o singură dată, în 2001, de către StateleUnite, la scurt timp de la atacurile de la 11 septembrie. Washington-ul recurgând la acest gest din cauza opoziţiei cu cares-a confruntat din partea aliaţilor săi Europeni în privinţa planului de invazie a Afganistanului.

Foto: Tanc american „M1 Abrams” în Polonia (sursăfoto: Facebook / NATO)

Declaraţiile lui Macron, un „simptom” al delăsării Europei Occidentale pe plan militar

Prăbuşirea Uniunii Sovietice, expansiunea NATO, întărirea economică a Europei de Vest şi apariţia Uniunii Europene au dus laapariţia unui sentiment fals de siguranţă în rândul ţărilor din vestul Europei, tari care întâmplător sunt şi membrii NATO.Pe fondul acestui sentiment, treptat, aliaţii Occidentali şi-au redus cheltuielile militare şi contribuţia din cadrul NATOpână în punctul în care, la un moment dat, 80% din efectivele NATO erau americane.

În cele din urmă, au apărut şi conflicte de interese între aliaţii NATO, care s-au manifestat cu ocazia invaziei din Irak, ainvaziei din Afganistan, datorită politicii de apropiere a Europei de Vest fată de Rusia, şi mai recent cu ocazia războiuluicivil din Siria, a războiului civil din Libia, a crizei din Ucraina şi din nou din cauza Rusiei.

În mod evident că în lipsa unui adversar comun, aşa cum fusese Uniunea Sovietică timp de 42 de ani, vest-europenii aveautendinţa să revină la politicile de dinainte de al doilea Război Mondial.

Foto: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (sursa foto: Facebook / NATO)

NATO, împărțit în mai multe tabere cu interese divergente, mai ales cu privire la Rusia

În momentul de faţă, în cadrul NATO existămai multe tabere informale, fiecare cu viziuni diferite referitoare la rolulpe care NATO ar trebui să-l aibă.

Tabăra 1: În frunte cu Germania, această tabără pune accentul pe colaborarea cu Rusia din motive preopnderent comerciale și geopolitice. Având Belarusul și Polonia ca scut, Germania nu mai ia în serios ideea unui atac rusesc la adresa ei. NATO îşi păstrează rolul teoretic de garant al securității, însă a încercat (fără succes) să-şi menţină contribuţia în Alianţă la un nivel cât mai scăzut posibil;

Tabăra 2: În frunte cu Franța, acest grup de tari sunt interesate într-un nivel ceva mai redus (decât cel al Germaniei) de cooperare economică și geopolitică cu Rusia, până în 2014 vinzându-i acesteia echipament și tehnologie militară. Acest grup doreşte NATO să devină un mijloc de exercitare a influenței în afara Europei;

Tabăra 3: Acest grup de tari priveşte Rusia cu foarte multă suspiciune, iar amenințarea rusească este una cât se poate de reală, fie că vorbim în plan militar, informativ, economic sau cibernetic. Prin urmare, ar prefera o atitudine mai dură și o implicare mai mare a Alianței în estul Europei. În acest grup pot fi incluse țări precum Polonia, Țările Baltice și bineînțeles România;

Tabăra 4: Acest grup de ţări este format de Ungaria, Cehia sau Slovacia, care datorită poziționării lor geografice au o atitudine mai deschisă față de Rusia. În acelaşi timp, însă, și-au menținut o serie de rezerve care au dus la înfiinţarea „Grupului Visegrad”. Acesta din urmă se doreşte a fi o alianță regională între Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia menită să suplimenteze capacitatea de apărare a NATO – percepută ca fiind în declin.

Foto: Militari NATO în timpul unor exerciții (sursă foto: Facebook / NATO)