Analiză // Conflictul din Libia a fost temporar oprit. Acordul făcut intre guvern şi generalul rebel care voia să-l răstoarne. De ce este Libia un stat atât de instabil (FOTO)
Generalul rebel, Khalifa Haftar, a fost de acord „să se conformeze” cu termenii unui acord de încetare a focului care, în principiu, era deja intrat în vigoare, a precizat ministrul de Externe german, Heiko Maas, joi, citat de CNN.
Acordul pune căpătat, cel puţin temporar, conflictului armat dintre „Guvernul al Acordului Naţional” (situat în vestul Libiei şi recunoscut de ONU) şi „Armata Naţionala Libiana (ANL) (situată în estul Libiei şi condusă chiar de către halifa Hifter).
„Generalul Khalifa Haftar a spus foarte clar că vrea să contribuie la succesul conferinţei de la Berlin pe tema Libiei şi că, în principiu, este gata să ia parte la ea. A fost de acord să se conformeze acordului de încetare a focului existent”, a declarat ministrul de Externe german, Heiko Maas.
Conferinţa de care Heiko Maas vorbeşte urmând a avea loc weekendul acesta, sub patronajul cancelarului german Angela Merkel. Rolul conferinţei fiind de a pune capăt azboiului civil şi de a opri livrările de armament din alte ţări, către Libia.
„Este un mesaj pozitiv faptul că (generalul Khalifa Haftar – n.r.) vrea să respecte armistiţiul. Asta este obligatoriu (pentru a lua parte la conferinţa – n.r.)„, a declarat cancelarul german Angela Merkel.
Foto: Luptător al „Guvernului Acordului Naţional”, recunoscut de ONU (sursă: hepta.ro)
- Ce conflict există între generalul Khalifa Hafta şi „Guvernul al Acordului Naţional”, recunoscut de ONU
În aprilie 2019, generalul Khalifa Haftar a lansat un atac surpriză asupra vestului Libiei, ofensiva al cărei obiectiv era cucerirea capitalei Tripoli. În situaţia în care acest lucru s-ar fi întâmplat, guvernul recunoscut de ONU şi-ar fi încetat, în termeni reali, existenta. Oricum, acel guvern are o putere extrem de redusă. Din aceste motiv, atacul generalului a şi fost condamnat de Statele Unite şi de ONU.
Cu toate acestea, deşi generalul Khalifa Haftar se aştepta la o victorie uşoară, trupele lui au întâmpinat o rezistenţă mai mare decât fusese anticipat, la un moment dat, tancurile generalului rămânând fără carburanţi – un paradox ţinând cont că Libia este un important producător de petrol.
În ciuda încetinirii ofensivei generalului Khalifa Haftar, acesta a înaintat gradual în vestul Libiei, până aflându-se pe punctul de a cuceri capital Tripoli. În fapt, doar anumite părţi ale capitlei libiene au rămas în mâinile „Guvernului Acordului Naţional”.
Din acest motiv, pe 2 ianuarie, parlamentul turc a aprobat o moţiune care permite desfăşurarea de trupe în Libia – ulterior au apărut informaţii că Turcia nu intenţiona să trimită forte regulate proprii, ci miliţii utilizate şi în Siria (plus, foarte probabil, şi forţe speciale). Potrivit ONU, Turcia livra şi armament către Libia de mai mult timp, împreună cu Iordania şi Emiratele Arabe Unite.
Foto: Generalul Khalifa Haftar, liderul „Armatei Naţionale Libiene (ANL) ” (sursă foto: Facebook / Khalifa Hifter)
- De unde se trage instabilitatea actuală a Libiei
Libia este o ţară aflată într-o stare de haos generalizat încă din 2011, atunci când a fost răsturnat de la putere Muammar al-Gaddafi. Până atunci, Libia fusese un stat puternic centralizat și relativ stabil, o situaţie menţinută de aparatul represiv al dictatorului, de Armată și de sistemul politic creat de el.
Însă în niciun moment al conducerii sale, Muammar al-Gaddafi nu a încercat să rezolve problemele sistemice ale ţării. Anume faptul că Libia posedă patru grupuri etnice majore, are doi poli de putere rivali (Tripoli în vest și Benghazi în est), că duce o lipsă cronică de terenuri fertile şi de surse de apă. Dimpotrivă, pe alocuri chiar a adâncit diviziunile ţării.
Factorul geografic – Libia se număra printre statele nord-africane dezavantajate geografic. Teritoriul ei nu are nicio sursă importantă de apă, nici munți și nici zone fertile care să permită agricultura la scară largă. Celelalte state nord-africane au cel măcar zone fertile sau munţi. Altfel spus, Libia este pur și simplu un deșert. O astfel de geografie face dificil controlul efectiv teritorial, întrucât populaţiile se pot mişca relativ liber, fără prea multe restricţii.
Factorul etnic şi tribal – Libia posedă patru grupuri etnice majore: arabii, berberii, tuaregii și tebo. Ori în lipsa unui element geografic care să faciliteze unitatea teritorială, etnicăşi tribală, au persistat comunitățile izolate care şi-au păstrat identitățile proprii, în cazul unora vechi de sute sau de mii de ani. Majoritatea acestor comunităţi s-au format de regulă în jurul surselor de apă şi au opus rezistenţă forţelor externe care au încercat să centralizeze statul (din acest motiv Gaddafi a şi conceput un aparat represiv puternic).
Factorul resurselor – Practic singurele resurse importante ale țării sunt petrolul și gazul. Petrolul libian fiind de o calitate superioară celui din Rusia de exemplu. Însă aceste resurse au rămas în mâinile unui grup restrâns de oameni (în frunte cu Gaddafi şi familia lui) motiv pentru care nu au contribuit în niciun fel la omogenizarea demografică a Libiei şi foarte puţin la dezvoltarea ei economică. Dimpotrivă, au dus chiar la adâncirea diviziunii Libiei din cauza apariției a doi poli economici, unul producător preponderent de petrol, iar cealalalt de gaz. Fiecare dintre cei doi poli economici având propria birocrație și infrastructura. Din acest motiv infrastructura energetică a Libiei apare pe mai toate hărţile împărţită în două, una în est şi cealaltă în vest. Muammar al-Gaddafi a conceput în mod deliberat acest sistem, astfel încât să-şi poată menţine puterea mai uşor. Aceasta separaţie permite, însă, în momentul de faţa unui centru de putere (în speţă generalul Khalifa Haftar) să-l atace pe celălalt în speţă „Guvernului Acordului Naţional”).
Factorul politic – pe întreaga sa istorie contemporană, Libia a avut doi poli de putere, unul în vest (Tripoli) și unul în est (Benghazi). Cele două centre au fost mereu rivale chiar şi în timpul lui Gaddafi, iar după moartea dictatorului aceasta rivalitate s-a manifestat într-un mod violent. Este o situaţia de care Italia avertizase încă din 2010. Existenţa a doi poli de putere a dus la situaţia în care, atât Armata, cât și serviciile de informații să aibă o capacitate foarte limitată de operare. În plus, în lipsa unui centru de putere unic, care să posede instrumente eficiente de exercitare a autorității, este foarte dificilă rezolvarea problemelor interne. Şi aceasta separaţie a permis unui centru de putere (în speţă generalul Khalifa Haftar) să-l atace pe celălalt în speţă „Guvernului Acordului Naţional”).