Azerbaidjan ar putea invada Armenia în următoarele săptămâni, avertizează Blinken

Azerbaidjan ar putea invada Armenia în următoarele săptămâni, avertizează Blinken
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Chris J Ratcliffe

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a informat un grup mic de congresmeni că departamentul său monitorizează posibilitatea ca Azerbaidjan să invadeze în curând Armenia, spun două persoane familiare cu conversația, potrivit Politico.

Discuția arată amploarea îngrijorării pe care o are administrația americană cu privire la operațiunile Azerbaidjanului împotriva regiunii separatiste Nagorno-Karabah și la o eventuală extindere a conflictului.

Anterior, președintele azer, Ilham Aliyev, ceruse Armeniei să deschidă un „coridor” de-a lungul frontierei sale sudice, care să lege Azerbaidjanul continental de o exclavă de la frontierele cu Turcia și Iran. Aliyev avertizase că este gata să rezolve problema „prin forță”.

Azerbaidjan ar putea invada Armenia în următoarele săptămâni, avertizează Antony Blinken (SUA)

Într-o convorbire din 3 octombrie, congresmenii l-au presat pe Blinken cu privire la posibile măsuri împotriva președintelui Aliyev ca răspuns la decizia Azerbaidjanului de a intra militar în Nagorno-Karabah în septembrie, spun sursele Politico.

Blinken le-a răspuns că Departamentul de Stat evaluează modalități de a trage la răspundere Azerbaidjanul și nu intenționeză să reînnoiască îndelungata derogare care permite Statelor Unite să le ofere azerilor asistență militară. Washingtonul a remarcat o posibilitate ca Azerbaidjan să invadeze sudul Armeniei în săptămânile următoare, le-a mai spus șeful diplomației americane.

Pe de altă parte, șeful Departamentului de Stat, și-a exprimat încrederea în actualele discuții diplomatice dintre Armenia și Azerbaidjan.

Blinken ar fi purtat această discuție cu congresmeni democrați, printre care Nancy Pelosi, Anna Eshoo și Frank Pallone.

Alte două persoane au confirmat că a avut într-adevăr loc o discuție despre Azerbaidjan, dar au refuzat să ofere detalii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”
15:35 - Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP