Forţele siriene au doborât un avion de vânătoare din Turcia, deşi aparatul de zbor nu încălcase frontiera. Autorităţile de la Damasc au prezentat scuze Ankarei pentru acest incident, anunţă presa turcă.
Preşedintele turc Abdullah Gül a declarat sâmbătă că avionul ar fi putut încălca spaţiul aerian sirian din cauza vitezei mari de deplasare.
„Dacă vă gândiţi la viteza avioanelor atunci când zboară deasupra mării, ele depăşesc de mai multe ori frontierele, pentru perioade scurte de timp”, a declarat acesta, potrivit agenției de presă Anatolia, adăugând că acest lucru nu ţine de o „intenţie rea”, ci reprezintă un fapt neintenționat, care se produce din cauza vitezei avioanelor.
Căutările erau în curs, sâmbătă, în Marea Mediterană, în largul privinciei turceşti Hatay pentru găsirea celor doi piloţi ai avionului care a decolat de la baza din Malatya.
Anterior, premierul turc a convocat o reuniune de criză cu şeful Statului Major şi mai mulţi miniştri, după dispariţia aeronavei. Aparatul era un avion de atac F4, cu doi piloţi la bord. Nave ale pazei de coastă siriene şi turce acţionează pentru găsirea acestuia, anunţă postul turc NTV.