UPDATE:Bilanțul a fost revizuit în scădere față de cum era anunțat inițial. Astfel, conform autorităților din Kazahstan, în urma accidentul aviatic au murit 12 persoane.
Tragedie aviatică vineri dimineață în Kazahstan! Cel puțin 14 persoane au fost ucise după ce avion Bek Air cu 98 de persoane s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Almaty direct peste o clădire cu două etaje.
Alte cel puțin 60 de persoane, inclusiv copii, au fost transportați răniți la spital, conform BBC.
Avionul efectua o cursă internă de la Almaty către capitala Nur-Sultan în momentul tragediei.
Un report Reuters, aflat aproape de locul tragediei, arată că era ceată deasă în momentul tragediei, dar cauza accidentului nu este încă cunoscută.
Tragedie aviatică: Un avion cu circa 100 de persoane la bord s-a lovit de un bloc în Kazahstan
Bek Air a fost fondată în 1999, având ca obiectiv inițial cursele VIP, dar acum funcționează drept prima companie low-cost al țării. Flota sa este formată în special din aeronave Fokker-100.
Acesta nu este prima tragedie aviatică din Almaty. În 29 ianuarie 2013, un avion de pasageri ce a plecat din Kokshetau s-a prăbușit în apropiere de Almaty. Accidentul a provocat 20 de decese.
Cu o lună înainte, 27 de persoane au murit după ce un avion militar în care se aflau oficiali de rang înalt s-a prăbușit în sudul Kazahstanului.