Un avion de tip AN-28 s-a prăbuşit în nordul regiunii Kamceatka (Extremul Orient rus), cel puţin zece persoane murind în accident, iar alte patru fiind rănite, a declarat miercuri ministerul rus pentru Situaţii de urgenţă pentru AFP.
Avionul, care efectua o cursă între Petropavlovsk-Kamceatka şi Palana, s-a prăbuşit la circa zece kilometri de Palana, în nordul regiunii Kamceatka. Avionul a dispărut de pe ecranele radarelor la ora 00.28 GMT (3.28, ora României).
Potrivit unui comunicat al ministerului pentru Situaţii de urgenţă, la bordul avionului se aflau 12 pasageri și doi membri ai echipajului.
În ultimii ani, Rusia s-a confruntat cu o serie neagră în materie de securitate aeriană.
În aprilie, un avion ATR 72 al companiei russe UTair, cu 43 de persoane la bord, s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat, în Siberia, incidentul aviatic soldându-se cu 33 de morţi.
La 7 septembrie 2011, un YAK-42 s-a prăbuşit la decolare în apropiere de Iaroslavl (300 de kilometri nord-vest de Moscova), accidentul lăsând în urmă 44 de morţi. Aparatul de zbor transporta membrii echipei locale de hockey pe gheaţă, printre care jucători străini de renume mondial.
În contextul înmulţirii accidentelor, autorităţile ruse au cerut casarea aparatelor de zbor foarte vechi, de fabricaţie sovietică, precum şi verificarea multor companii aeriene din ţară.