Expertul în tehnologie Ian Wilson susține că a găsit avionul Malaysia Airlines MH378, care a dispărut pe 8 martie 2014, pe Google Maps.
Wilson precizează că epava se află într-o junglă din Cambodgia și a anunțat că va pleca până acolo pentru a vedea dacă are dreptate, potrivit libertatea.ro.
Astfel, unul dintre cele mai mari mistere aviatice ar putea fi rezolvat, deși căutările epavei avionului Malaysia Airlines MH370 au fost oficial încheiate în acest an.
În ultimul raport despre ancheta privind dispariția avionului autoritățile susțin că au găsit 27 de bucăți din ceea ce se crede a fi fuzelajul avionului, deși doar trei au fost confirmate oficial, fiind posibilă chiar prăbușirea din cauza unei ‘terțe părți’, însă șeful echipei de investigații, Kok Soo Chon a exclus deturnarea prin telecomandă a avionului.
Avionul Boeing 777, care opera zborul MH370, cu 239 de persoane la bord, a dispărut, în timp ce zbura de la Kuala Lumpur la Beijing pe 8 martie 2014.