VREME EXTREMĂ în Europa. MAE avertizează: Caniculă în Portugalia și Franța. Furtuni puternice în Grecia
Europa va fi afectată de un val de caniculă extremă, iar temperaturile vor urca până aproape de 50 de grade Celsius în unele zone ale Peninsulei Iberice. În acest context, Ministerul român al Afacerilor Externe a emis avertizări de călătorie pentru Portugalia și Franța, state care vor fi afectate de un val de caniculă intensă.
Portugalia este vizată în următoarea perioadă de un cod roșu de caniculă, astfel că MAE ”informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că Institutul Portughez al Mării și Atmosferei (IPMA) a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru data de 1 august 2018 și de cod roșu de caniculă pentru data de 2 august 2018, pentru următoarele districte din centrul și nordul țării: Bragança, Evora, Guarda, Vila Real, Santarém, Beja, Castelo Branco, Portalegre și Braga.
Totodată, IPMA a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru data de 2 august 2018, pentru Lisabona, Leiria, Aveiro, Coimbra, Viseu, Porto, Faro, Setúbal și Viana do Castelo”.
O avertizare a fost emisă și pentru românii care călătoresc în Franța, în departamentele din sudul țării fiind, de asemenea emis un cod portocaliu de caniculă.
”Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se aflăm tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că, în conformitate cu datele puse la dispoziție de autoritățile locale, în perioada 31 iulie 2018 – 5 august 2018, sudul Franței (Departamentele Var, Alpes-Maritimes, Haute-Corse, Vaucluse, Bouches-du-Rhône, Gard, Herault, Pyrenees Orientales, Aude, Tarn și Aveyron), se confruntă cu cod portocaliu de caniculă (temperaturi care pot atinge 40-42 grade Celsius).
Cetăţenii români aflaţi în vacanță sau stabiliți în sudul Franței sunt sfătuiţi să evite zonele pentru care sunt activate codurile de alertă”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.
Pe de altă parte, în următoarea perioadă sunt așteptate ploi și furtuni puternice la nivel local, însoțite de căderi de grindină și vânt puternic.
”Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național elen de Meteorologie a avertizat asupra continuării înrăutățirii vremii în perioada 31 iulie–4 august 2018. Sunt prognozate ploi și furtuni puternice la nivel local, însoțite de căderi de grindină și vânt puternic.
Vor fi afectate următoarele regiuni:
1 august 2018 – Macedonia centrală, insulele Sporade, nordul insulei Evia și nordul Mării Egee, Tessalia, Epir, vestul și centrul Greciei Continentale.
2 august 2018 – Macedonia centrală și de vest, Tessalia, insulele Sporade și, posibil, Evia de nord, Epir, vestul și centrul Greciei Continentale.
3 august 2018 – Macedonia centrală și de vest, Thessalia, Epir, insulele Sporade, vestul Greciei Continentale și Peloponez (în principal partea de vest).
4 august 2018 – Macedonia centrală și de est (în principal judetele Pieria, Imatheia, Pella), Epir, Tessalia (în principal în partea de vest și de nord)”, a transmis MAE.