Avalanșă de critici la un parc tematic din China: Un porc a fost aruncat în gol de la 68 de metri, pentru testarea unui sistem de bungee jumping (VIDEO)

Publicat: 20 01. 2020, 13:53

Reprezentanții unui parc de distracții din China au stârnit un val de furie pe social media, după ce au folosit un porc pentru a demonstra siguranța unui sistem de bungee jumping, aruncând animalul în gol de la la 68 de metri înălțime, potrivit BBC.

Imaginile arată că porcul a fost legat cu o coardă elastică de un stâlp de susținere. Doi oameni țineau animalul în vârful unui turn foarte înalt, pentru ca mai apoi să-l îmbrâncească în gol.

Angajații parcului din Chongqing au organizat cascadoria pentru a marca deschiderea complexului. Presa locală a adăugat că, după încheierea evenimentului, porcul a fost trimis la o măcelărie din zonă.

În orice caz, cascadoria a stârnit reacții furioase, punând la îndoială maniera în care drepturile animalelor sunt respectate în China. Reprezentanții parcului spun că au acceptat „criticile” pe care le-au primit.

„Acceptăm sincer criticile și sfaturile internauților și cerem scuze publicului. Ne vom îmbunătăți strategia de marketing și le vom oferi turiștilor servicii mai bune”, au spus aceștia.