Autoritățile ruse au eutanasiat și ars 50 de boboci de rață din Ucraina

Autoritățile ruse au eutanasiat și ars 50 de boboci de rață din Ucraina
Foto:fun.bzi.ro

Autoritățile din Rusia au confiscat, eutanasiat și ars 50 de boboci de rață care au ajuns pe teritoriul rusesc din Ucraina, informează The Moscow Times.

Potrivit autorităților, bobocii de rață au fost introduși pe teritoriul Rusiei de o persoană ”specializată în acest tip de contrabandă”. Ea ”a cumpărat păsările de la o piață din orașul ucrainean Harkov și urma să-i vândă în Rusia, fără să plătească taxele vamale”.

Vladimir Putin a semnat în iulie un decret privind distrugerea produselor alimentare provenite din țări care au introdus sancțiuni împotriva Rusiei, între care și Ucraina. Autoritățile au distrus deja mari cantități de fructe și legume provenite din Occident.

Pe de altă parte, aproape 300 000 de ruși au semnat o petiție online împotriva distrugerii produselor. Activista Olga Savelieva, cea care a avut această inițiativă, a cerut ca produsele să nu fie distruse, ci distribuite persoanelor nevoiașe din Rusia.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`