Autorităţile italiene au pus sub sechestru proprietăţi imobiliare ale unui apropiat al lui Putin
Autoritățile din Italia au pus sub sechestru active de 30 de milioane de euro ale magnatului rus Arkadi Rotenberg, apropiat al preşedintelui Rusiei Vladimir Putin.
„Mă aflu sub incidenţa sancţiunilor de câteva luni. Nimic nu mă mai surprinde. Dar ce mă uimeşte este că situaţia actuală implică şi proprietăţi imobiliare, asupra cărora sancţiunile nu se aplică. Sancţiunile se aplică doar conturilor, ceea ce eu nu am în Italia”, a declarat Arkadi, citat de Interfax.
Arkadi Rotenberg se află pe lista persoanelor asupra cărora Statele Unite au impus sancţiuni încă din luna martie.
Printre proprietăţile pe care autorităţile italiene au pus sechestru se numără două vile din Sardinia ale omului de afaceri şi un hotel din Roma, unul dintre cele mai luxoase din capitala Italiei, la care Rotenberg este acţionar.
Acţiunea autorităţilor italiene vine pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Uniunea Europeană din cauza situaţiei din Ucraina şi înaintea unei vizite pe care Putin ar putea să o facă luna viitoare la Milano, pentru un summit la care participă lideri din Europa şi Asia.
Omul de afaceri rus este o veche cunoştinţă a preşedintelui Putin, încă din ani ’60, când mergeau împreună la acelaşi club de judo din Leningrad.
Rotenberg este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia, cu o avere estimată la 4 miliarde de dolari.