COVID-19: Autoritățile germane au introdus județul Covasna în lista „zonelor de risc” din România. Municipiul București și 12 județe se află pe lista roșie

Publicat: 24 09. 2020, 12:21
sursa foto: pixabay

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile germane au actualizat lista „zonelor de risc“ din România, cu intrare în vigoare din 23 septembrie 2020. Ca urmare a acestei actualizări, județul Covasna a fost introdus în categoria de risc.

Care sunt județele incluse în zonele de risc de către autoritățile Germane

La acest moment, ținând cont de aceste ultime decizii ale autorităților germane, alături de municipiul București, 12 județe din România se află pe lista „zonelor de risc”: Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Vaslui, Vâlcea.

Potrivit informărilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe anterior, județele retrase din listă până în prezent sunt următoarele: Argeș (la 16.09), Buzău (la 09.09), Dâmbovița (la 16.09), Galați (09.09), Gorj (la 02.09), Ialomița (la 20.08), Mehedinți (la 20.08), Neamț (la 02.09, dar reintrodus la 16.09), Timiș (la 20.08) și Vrancea (la 09.09).

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din „zonele de risc” sunt obligate să completeze un „formular de debarcare” (Public Health Passenger Locator Form), a cărui variantă în limba română poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Transport/Aussteigekarten-COVID_RO.pdf?__blob=publicationFile.

Totodată, toate persoanele care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc” oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu sau în alte spații de cazare adecvate pentru o perioadă de 14 zile de la sosire.

De la această obligativitate există două excepții. Prima excepție se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID-19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză care trebuie păstrat cel puțin 14 zile după intrare.

Cea de-a doua excepție se aplică persoanelor care efectuează testul după sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligația de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate și este gratuită în primele 10 zile de la sosirea în Germania dintr-o zonă de risc. Mai multe informații pot fi obținute la linia telefonică dedicată 116 117.

Dacă persoanele în cauză încep să prezinte simptome specifice COVID-19 (dificultăți de respirație, tuse, febră sau pierderea gustului/mirosului) în decurs de 14 zile de la momentul intrării în Germania, excepțiile enunțate mai sus nu se mai aplică. În acest caz, devine obligatorie autoizolarea și contactarea imediată a Autorității locale de Sănătate.

Ce se întâmplă cu persoanele care tranzitează teritoriul german

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. Tranzitul presupune părăsirea cât mai directă a teritoriului german, evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție: distanțare socială, igienă, mască etc.. Sunt permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic ori de afaceri, vizite, cazări, încheierea unor contracte ș.a..

În cazul neîndeplinirii obligațiilor aferente testării, respectării măsurii autoizolării sau a condițiilor de tranzit, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR.

Regulile generale de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale, la următorul link: https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.