Autoritățile din Chicago vor despăgubi cel puțin 50 de victime, în cea mai mare parte negri, care fuseseră torturați de poliția sa între anii 1972 și 1991, de un grup de ofițeri din poliție conduși de șeful lor, Jon Burge, scrie Mashable.com.
Orașul a aprobat astfel alocarea a 5,5 milioane de dolari, bani ce vor ajuta victimele la instruire în muncă, consiliere psihologică și școlarizare gratuită pentru copii victimelor.
Din ce în ce mai multe victime ale lui Burge și ale ofițerilor prezintă acuzații de abuz, iar avocații cred ca numărul victimelor ar putea depăși 120 de oameni. Mai multe procese pot urma.
Burge și ofițerii săi au devenit cunoscuți pentru extragerea mărturiei de la suspecți prin viol și tortură.
Cu toate acestea Burge nu a fost niciodată condamnat de punerea în aplicare sau supravegherea torturii în timp ce el era șeful poliției.
Totusi, Burge a petrecut patru ani și jumătate în închisoare pentru că a mințit sub jurământ.
El a fost condamnat în 2010 și a fost eliberat anul trecut, în luna octombrie.
El încă mai primește pensie pentru timpul petrecut în poliție.