Autoritatea Palestiniană cere ca evreii extremiști să fie clasificați drept ”teroriști”

Autoritatea Palestiniană cere ca evreii extremiști să fie clasificați drept ”teroriști”
Foto: counterjihadreport.com

Autoritatea Palestiniană a îndemnat comunitatea internaţională să-i includă pe evreii extremişti, aflaţi la originea unui val de atacuri cu caracter rasist în Cisiordania, în rândul „grupărilor teroriste”, informează AFP.

Potrivit șefului diplomației palestiniene, Riyad al-Malki, solicitări în acest sens au fost adresate ONU, Uniunii Europene (UE), Canadei, Rusiei, dar şi Ligii Arabe sau Organizaţiei pentru Cooperare Islamică (OCI).

Luna trecută, Departamentul de Stat american a deplâns, într-un raport anual privind terorismul, că actele unor extremişti israelieni, în special ale coloniştilor din Cisiordania, împotriva palestinienilor, „nu au dat curs, în mare parte, unor urmăriri penale”.

Poliţia israeliană a criticat raportul, apreciind că astfel de incidente nu pot fi comparate cu atacurile sângeroase efectuate de palestinieni.

Totuși, ministrul israelian al Justiţiei, Tzipi Livni, a făcut apel la considerarea abuzurilor comise de colonişti şi evrei extremişti împotriva palestinienilor sau arabilor din Israel drept acte „teroriste”.

Marţi, Tzipi Livni a promis „toleranţă zero” faţă de autorii unor astfel de crime, care, în opinia ei, ar putea afecta regiunea. De asemenea, ea s-a pronunţat în favoarea înăspririi legislaţiei împotriva suspecţilor de atacuri cu caracter rasist.

Sub numele de „preţul de plătit”, colonişti extremişti şi activişti de extremă dreapta şi-au intensificat, în ultimele luni, agresiunile asupra palestinienilor, israelienilor arabi sau armatei israeliene, ca reacţie faţă de decizii guvernamentale pe care le consideră ostile intereselor lor sau faţă de acţiuni atribuite palestinienilor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`