Autoritatea Palestiniană are în vedere "toate opţiunile" pentru a răspunde hotărârii Israelului

Publicat: 24 04. 2014, 20:17
Foto: evz.ro

Conducerea Autorităţii Palestiniene va analiza „toate opţiunile” pentru a răspunde hotărârii Israelului de suspendare a negocierilor de pace, potrivit AFP.

„În momentul de faţă, pentru palestinieni prioritatea este reconcilierea şi unitatea naţională”, a declarat negociatorul palestinian Saeb Erakat.

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) va organiza o reuniune, sâmbătă şi duminică, la Ramallah, sub autoritatea preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Printre opţiunile avute în vedere se numără aderarea la noi tratate şi organizaţii internaţionale.

Israelul a decis suspendarea negocierilor de pace cu palestinienii ca reacţie la acordul de reconciliere interpalestinian.

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a semnat miercuri un acord de reconciliere cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), condusă de Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene.