Autonomia maghiarilor din România, în paşi mărunţi: Planul concret urmărit de Budapesta

Autonomia maghiarilor din România, în paşi mărunţi: Planul concret urmărit de Budapesta
Foto: monitorulcj.ro

Autorităţile de la Budapesta continuă să încurajează formaţiunile maghiarilor din România să militeze pentru autonomia maghiarilor din Transilvania. Mai multe, Budapesta alocă şi fonduri speciale destinate etnicilor maghiari din ţara noastră.

Strategia Budapestei privind obiectivul autonomiei maghiarilor din România a fost rediscutată cu ocazia vizitei de patru zile efectuată în Transilvania de însărcinatul prim-ministrului Ungariei pentru intermedierea negocierilor privind cauza autonomiei maghiarilor de peste hotare, Katalin Szili.

Discuţiile au fost purtate cu politicieni UDMR importanţi la nivel local precum preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Sándor Tamás, şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, conform Adevărul.

„Autonomia este pentru toţi partenerii mei de discuţie o nevoie, iar aceştia au spus şi că pentru atingerea acestui scop trebuie lăsate de o parte bătăliile politice zilnice dintre maghiari şi nevoia de autonomie trebuie reprezentată în mod unitar“, a subliniat Katalin Szili pentru agenţia maghiară MTI.

Aceasta a oferit şi informaţii privind planul maghiarilor, arătând că dacă nu se obţine autonomie, atunci să se câştige drepturi pas cu pas.

„Însărcinatul prim-ministrului a amintit aici Codul administrativ, aflat acum la Curtea Constituţională a României şi care aşteaptă să fie promulgat, precum şi proiectul de lege privind minorităţile, care s-a împotmolit de 13 ani în Parlamentul României. Legat de aceasta, Szili crede că este important ca partidele politice maghiare din Transilvania să aibă propuneri comune de actualizare în ceea ce priveşte proiectul de lege care include şi autonomia culturală“, se arată în materialul MTI.

Prin amendamentul obţinut de UDMR la Codul administrativ se prevede că unităţile sau subdiviziunile administrative în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale nu au o pondere de cel puţin 20% din populaţia totală, autorităţile pot decide utilizarea în administraţia a limbii respectivei minorităţi.

De asemenea, UDMR a mai obţinut o concesie importantă şi anume înfiinţarea Liceului catolic maghiar din Târgu-Mureş.

Aceasstă vizită a lui Szili în Transilvania a venit în acelaşi timp cu hotărârea de Guvern prin care Budaptesta va da, în 2019, 4,64 milioane de euro pentru programele şi investiţiile „cu însemnătate specială, de interes naţional, derulate în Transilvania“, potrivit hirado.hu. În anul în curs, Budapesta a alocat pentru aceste programe 4 milioane de euro. Pe lângă acestea, Budapesta mai dă granturi pentru fermierii maghiari din Transilvania, prin intermediul unei fundaţii, Pro Economica.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`