Austriecii au reușit să-i enerveze și pe italieni. Vicepremierul Matteo Salvini anunță că Italia va da în judecată Austria la CJUE drept reacție la un „act de violență și aroganță politică”

Publicat: 22 09. 2023, 20:53
Actualizat: 27 09. 2023, 11:46
Matteo Salvini, vicepremierul Italiei. Foto: Hepta - Zuma Press / LaPresse / Roberto Monaldo

Vicepremierul Matteo Salvini a anunțat că Guvernul italian va da Austria în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru blocarea punctului de frontieră Brenner, care i-a afectat pe transportatorii italieni. Salvini a acuzat Austria de „concurență neloială” și că a comis un „act de violență și aroganță politică”.

Declarațiile lui Salvini vin în contextul în care și premierul Marcel Ciolacu a declarat că România va ataca Austria tot la Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă aceasta se va opune din nou intrării României în Schengen, la reuniunile oficiale din octombrie și decembrie.

Austriecii i-au enervat și pe italieni. Problema granițelor

Austria că a anunțat recent controale la frontiera sa cu Italia pentru a împiedica trecerea migranților ilegali, sosiți în număr extrem de mare pe continent în ultimele săptămâni.

Blocarea punctului de frontieră Brenner afectează, însă, transportatorii și antreprenorii italieni și germani, fiind una dintre principalele noduri de legătură între sudul și nordul Europei.

„După 4 ani de inactivitate din partea Comisiei Europene, am decis să activăm procedura articolul 259 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care dă dreptul unui stat membru UE să introducă o acțiune la CJUE împotriva unui alt stat membru pentru încălcarea legislației europene”, a declarat Matteo Salvini, potrivit Euractiv.

Acesta a mai susținut că restricțiile nu au legătură cu mediul, așa cum e poziția oficială, ci „e vorba „de o concurență neloială a Austriei împotriva antreprenorilor și transportatorilor italieni și germani și a întregului continent”.