Armata austriacă va mobiliza 500 de militari pentru ca autoritățile să poată face față numărului mare de imigranți care vin din Ungaria și Italia, informează thelocal.at.
„Vom pune la dispoziţie atâţi militari câţi sunt necesari”, a declarat Gerald Klug, ministrul Apărării. Militarii vor ajuta la construirea unor adăposturi, la furnizarea de hrană, precum și la transportarea oamenilor și a unor echipamente.
Austria, una dintre cele mai bogate țări ale Uniunii, se confruntă cu un număr foarte mare de imigranți. Principalul centru de triere a refugiaților, situat la sud de Viena, este deja extrem de aglomerat și sute de oameni sunt nevoiți să doarmă sub cerul liber.
În perioada ianuarie-iunie, peste 28 300 de cereri de azil au fost depuse, tot atâtea cât au fost depuse în întreg anul 2014, iar autoritățile se așteaptă ca numărul lor să ajungă la 80 000.
În acest context, guvernul federal a acuzat mai multe landuri că nu depun suficiente eforturi pentru a asigura un adăpot refugiaților.