Austria propune României și Bulgariei să accepte solicitanți de azil din Austria, în special sirieni și afgani, pentru a intra în Schengen doar cu traficul aerian. Oferta Vienei pentru București și Sofia

Publicat: 09 12. 2023, 23:17
Actualizat: 10 12. 2023, 08:04
Foto: Hepta.ro / hepta photo agency / Claus Kiefer

Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, ar fi gata să relaxeze vetoul dat de Viena împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Controalele de la frontieră ar putea fi ridicate în cazul traficului aerian, însă și nu în cazul frontierelor terestre, iar una dintre condiții este ca România și Bulgaria să accepte solicitanți de azil, relatează publicațiile Kurier și Kleine Zeitung, invocând surse guvernamentale.

Oferta Austriei pentru a relaxa vetoul pe Schengen în cazul României și Bulgaria

Ministrul austriac de interne ar urma să meargă săptămâna viitoare în Slovenia pentru a le propune României și Bulgariei câteva condiții care vor trebui îndeplinite ca să primească undă verde din partea Vienei pentru a intra în Schengen doar din perspectiva traficului aerian, notează și Krone.

Statutul frontierelor terestre ar rămâne neschimbat, ceea ce înseamnă că România și Bulgaria nu ar intra oficial în Schengen.

Una dintre condiții este că România și Bulgaria vor trebui să accepte solicitanți de azil din Austria, în special sirieni și afgani.

Oferta Vienei mai presupune că operațiunile Frontex vor trebui intensificate în Bulgaria, iar UE va trebui să aloce de trei ori mai mulți bani pentru protecția frontierelor la granițele externe din România și Bulgaria.

Ministrul Gerhard Karner dorește sporirea controalelor atât la frontierele externe, cât și la cea dintre România și Ungaria.

Care sunt condițiile planului „Karner”

Conditiile planului „Karner”:

  1. Desfășurarea forțelor Frontex în Bulgaria ar trebui mărită de trei ori;
  2. Banii pentru infrastructura de protecție a frontierelor trebuie să provină de la Comisia UE;
  3. Sporirea controalelor la frontiere între Bulgaria și România și între Ungaria și România;
  4. Trimiterea consultanților (polițiști de frontieră din Austria) în vederea analizei documentelor de călătorie pe aeroporturile din București și Sofia;
  5. Acceptarea solicitanților de azil de către România și Bulgaria, în special afgani și sirieni, nu doar din Austria.
  6. Negocierile vor avea loc în „formatul Salzburg” a MAI din țările UE la reuniunea de marți din Slovenia.

Reuniunea de marți, 12 decembrie, va avea loc în localitatea Brdo Pri Kranju.