Austria: O româncă, printre victimele unor agresiuni sexuale la petrecerea de Revelion din Innsbruck
O româncă din Austria se află printre victimele unor agresiuni sexuale care s-au produs în piața centrală a orașului Innsbruck la petrecerea de Revelion, informează Mișcarea de Rezistență.
Deși inițial doar șase femei au depus plângere la poliție și au acuzat că au fost agresate în noaptea de Revelion, între timp numărul a crescut alarmant.
Un comunicat emis de poliția Innsbruck informează că un grup de 5-6 bărbați au agresat sexual trei tinere din Innsbruck, trei din Germania și câte o persoană din Italia, România și Elveția.
“Este vorba despre un grup de 5-6 bărbați care au agresat sexual mai multe femei în piața centrală din Innsbruck. Considerăm că avem de-a face cu un singur grup, fiindcă descrierile făcute de victime se aseamănă foarte mult”, se arată în comunicat.
“Este vorba despre încă trei tinere din Innsbruck, trei din Germania și câte o persoană din Italia, România și Elveția. Ele acuză că au fost încercuite de bărbați necunoscuți, care au început să le împingă sub pretextul unor dansuri, apoi să le pună mâna în zonele intime”, mai scrie în comunicatul emis de poliție.
Wolfgang Ostheimer, reprezentant al poliției declară că victimele susțin că persoanele care le-au agresat nu sunt de orgine austriacă.
“Ancheta a fost îngreunată de faptul că victimele au raportat târziu cele întâmplate. Pe de altă parte, femeile din Germania, Italia și România nu au oferit niciun fel de elemente concrete privind făptașii. Între timp, o femeie din Germania, care a depus plângere în cursul zilei de luni, ne-a descris unul dintre bărbați.
Este vorba despre o persoană de culoare care vorbea arabă și avea o înălțime de 175-180 de cm, cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani. Mai multe victime ne-au indicat că este vorba despre bărbați din străinătate”, a declarat luni seara reprezentantul liției.
Mai multe unități de poliție, procurori și anchetatori au fost mobilizate în investigarea acestui caz.
Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca grupul să se afle în Innsbruck și în prezent analizeazăimaginile surprinse pe camerele video din piață.
Una dintre victime a făcut o fotografie unuia dintre agresori, însă poliția ezită să tragă concluzii după o singură imagine.