Ministrul Austriac al Apărării a anunțat că țara sa nu mai vrea să participe la sistemul de distribuire a refugiaţilor propus de Uniunea Europeană, informează Reuters.
„Noi avem deja partea leului…, pentru că primim 37.500 de solicitanţi de azil doar anul acesta. Acum, este şi rândul altora. De ce ar trebui Austria să ia refugiaţi din Grecia?! Acest lucru ar transmite un semnal greşit”, a declarat Hans Peter Doskozil.
90.000 de solicitări de azil au fost depuse în Austria în cursul anului trecut, în condițiile în care țara are 8,5 milioane de locuitori.
Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a susținut în repetate rânduri că este nevoie de solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor.
El a avertizat chiar cu reducerea fondurilor europene pentru țările care nu acceptă refugiați conform sistemului de distribuire.