Austria la urme: Ce-i în mână, nu-i minciună

În 2011 Mircea Geoană era președinte al Senatului României și vedea în aderarea parțială la spațiul de liberă circulație Schengen „un demers controlat, care ar putea preveni o încălcare totală a tratatului“, se poate citi în interviul publicat de cotidianul vienez DIE PRESSE, intitulat „Regimul Schengen își atinge limitele“ (vezi anexa). 13 ani mai târziu, Schengen-ul pare a fi ajuns în sfârșit la o maturitate politică: Austria-și alege un nou parlament federal!

Am tot auzit, începând din decembrie 2022, de când partida „Schengen contra România“ pare a se juca prin fostele palate imperiale vieneze, cum că deceniul faultării noastre la poarta UE ar fi doar o iscusită manevră politicianistă cu iz electoral a guvernului austriac, condus de un cancelar conservator și deloc versatil, numit Karl Nehammer.

Istoria îi dă astăzi dreptate lui Geoană, care a prezis în interviul apărut în 18.08.2011: „Cât va dura până când România va fi acceptată depinde de capitala în care se discută acest subiect“… Începând din 23.11.2011 Geoană nu a mai fost al doilea om în statul român și destinul nostru în Schengen a depins de politicienii de dreapta și sau președinții cu tentă conservatoare.

Nehammer și-a servit clientela electorală în următoarea cheie: apetitul conservatorilor săi pentru UE tot scade, văzând cu ochii, de când cu migrația ilegală, bașca scumpetea războiului din Ucraina. Austriecii fiind recunoscuți nu doar pentru neutralitatea țării ci și pentru rusofilia lor, folosită cu abilitate de mare jucător între est și vest până în 1989 dar și după, știu că bunăstarea proprie s-a construit în mare măsură nu doar cu hărnicia funcționărimii, în tradiție imperială ci și cu gazul metan ieftin, fiind astfel importată de la Moscova.

O țară mică, odată parte dintr-un mare imperiu, care a rămas și astăzi centrul acelei „Mitteleuropa“ (Europa de mijloc), spațiul cultural și geografic, tarat istoric de dramele războiului. Conservatorii austrieci, partidul popular ÖVP (aflat la guvernare probabil și după alegerile din 29.09.2024) nu-și poate astfel permite chiar și din rațiuni eminamente electorale să fie iute și pe față anti-UE pe chestiuni de migrație ilegală și astfel… „șeaua” devine „regimul Schengen (care) în forma sa actuală și-a atins limitele”.

Atunci când cancelarul austriac, coleg politic cu premierul Nicolae Ciucă în 2022, atacă disfuncționalitățile – dealtfel reale – ale convenției europene de liberă circulație, el plătește tributul apartenenței Austriei la UE. Nehammer mai știe și că de fapt România nu a îndeplinit decăt foarte tărziu toate condițiile aderării mult visate dar și că românii vor continua să se stabilească în număr mare pe teritoriul Austriei pentru bunăstarea pe care se așteaptă s-o găsească ca cetățeni europeni.

Refuzul austriac a devenit evident Bucureștiului în toamna lui 2022 atunci când Nicolae Ciucă conducea guvernul de la București. Vienei lui Karl Nehammer nu i s-a putut și nu i se poate reproșa exercitarea unei decizii politice suverane, chiar și defavorabilă Bucureștiului ci lipsa de comunicare cu decidenții guvernamentali români care, acum doi ani, aparțineau aceleași familii politice populare.

Ce s-a reușit totuși de atunci încoace, sub tandemul Iohannis/ Ciolacu, este un „Schengen” parțial dezvăluit, parcă inspirat „pas cu pas” de cele gândite 2011 de Mircea Geoană. A durat mult dar e astfel de netăgăduit chiar dacă granițele rutiere rămân încă închise, spre supărarea transportatorilor și nu numai. Ce-i în mână, nu-i minciună… Premierul Ciolacu a profețit că 2025 va fi anul Schengen 100% pentru România.

Dacă conservatorii și suveraniștii partidului libertății vor câștiga en fanfare astăzi, după cum arată sondajele, „Schengen”-ul va mai rămâne probabil tot pe loc repaus. Haga-i tot deranjată de Sofia, Berlinul are un electorat ofticat de migrația ilegală și închide bariera. Sau poate nu va mai fi așa și un nou președinte va da tonul înțelept, taman de la București. Cimilitura austriacă a Schengen-ului ne va mai preocupa un timp.