Austria: Cinci suspecți de trafic cu persoane, arestați după ce autoritățile au descoperit aproximativ 200 de imigranți ilegali la granița cu Ungaria

Publicat: 31 08. 2015, 17:10
Foto: telegraph.co.uk

Autoritățile austrice au arestat cinci suspecți de trafic cu persoane în cadrul unei intervenții de verificare a vehiculelor la granița cu Ungaria.

Peste 200 de imigranți au fost recuperați din vehicule în cursul nopții de duminică spre luni, a declarat directorul general al departamentului de Securitate Publică din cadrul Ministerul de Interne, Konrad Kogle, potrivit BBC News

Austria a intensificat controalele la granița cu Ungaria, axându-se în special pe autovehicule mari care ar putea ascunde imigranți, după ce 71 de cadavre ale unor refugiaţi au fost descoperite, joi, într-un camion frigorific abandonat pe o autostradă din Austria, în apropierea frontierei cu Ungaria.

„Vedem că bandele contrabandiști acționează în moduri ce în ce mai brutale și nemiloase, iar noi trebuie să le contracarăm cu măsuri mai ferme”, a declarat ministrul de interne Johanna Mikl – Leitner.

Doar în luna iulie, circa 107.500 de imigranţi – un număr record – au pătruns pe teritoriile statelor membre UE.