Austria, acuzată de discriminare: chiar și cetățenii din Schengen nu ar beneficia de aceleași servicii din partea autorităților ca și austriecii

Austria, acuzată de discriminare: chiar și cetățenii din Schengen nu ar beneficia de aceleași servicii din partea autorităților ca și austriecii
Foto: Hepta - Face to Face / Bilderbox

Mai mulți cetățeni europeni vor să trimită Austria în fața Curții Europene de Justiție, de această dată, pentru tratamentul inegal pe care-l acordă locuitorilor europeni din afara statului.

Situație care a provocat reacții de nemulțumire ar consta în faptul că toți cetățenii din afara Austriei, deci și românii, sunt obligați să meargă la poliție pentru a obține cardul de sănătate în timp ce austriecii în pot trimite fotografia direct Casei de Asigurări fără să mai aștepte săptămâni întregi – relatează Știri Diaspora.

Primul care a depus o plângere în acest sens este germanul Christoph Klein; acesta relatează că a trebuit să aștepte patru săptămâni pentru o programare la poliție, pentru a-i fi făcută fotografia pentru cardul de sănătate.

Situația este confirmată și de un activist al românilor din diaspora

Situația este confirmată și de cunoscutul militant pentru drepturile românilor din diaspora, Erich Mocanu, stabilit de peste 20 de ani în străinătate: acesta a sunat pentru lămuriri la Centrala care se ocupă cu eliberarea cardurilor de sănătate din Austria.

„Am telefonat la Centrala Cărților de Asigurare Medicală din Austria. Eu am întrebat dacă un cetățean UE este obligat să trimită o poză pentru cartea de asigurare medicală. Mi-a zis că da.

Eu am întrebat apoi unde trebuie să mă duc să rezolv cu fotografia. Pot să mă duc unde am eu asigurarea medicală sau în altă parte? Atunci mi-a zis doamna să intru pe o pagină de internet.

Acolo există două butoane: un buton pentru cetățenii austrieci și altul pentru cetățenii străini. Când am intrat pe butonul pentru cetățeni străini, am observat că trebuie să mă duc la poliție ca să-mi facă poza pentru cardul de sănătate. Am intrat apoi și pe pagina dedicată cetățenilor austrieci, iar acolo mă trimite la Casa de Asigurări Medicale.

I-am zis doamnei că nu se poate să ne ducem la o instituție care nu are nimic de a face cu Casa de Asigurări Medicale. A zis că așa trebuie, ca cetățenii străini să meargă la poliție. Deci nu se poate așa ceva, este o încălcare a normelor europene. Ce treabă are poliția cu asigurarea mea medicală? Acesta este caz de Curte Europeană de Justiție”, a spus Erich Mocanu pentru publicația română dedicată diasporei.

Cetățen german: „E o încălcare flagrantă a dreptului Uniunii Europene”

Potrivit sursei citate, Christoph Klein, cetățean german care locuiește acum la Salzburg, nu vrea să lase tratamentul inegal să continue în Austria: în calitate de cetățean al Uniunii Europene consideră că trebuie să nu fie victima unei discriminări în privința serviciilor față de localnici.
Acesta nu înțelege de ce– spre deosebire de fiecare cetățean austriac – a fost obligat să facă un drumuri la poliție la începutul lunii ianuarie pentru a avea o fotografie înregistrată pentru cardul său electronic.

„A trebuit să aștept patru săptămâni pentru programare, apoi au fost măsuri de siguranță ca în Fort Knox”, povestește acesta.

Ulterior, polițistul l-a anunțat că va primi cardul electronic cu o poză în trei-patru săptămâni

Faptul că cetățenii UE trebuie să confirme identitatea poliției în cazul cardurilor de sănătate este o „încălcare flagrantă a contractului împotriva dreptului Uniunii și a dreptului primar aplicabil”, spune Klein, citat de Știri Diaspora.

Germanul depus o plângere împotriva Austriei la Solvit, un organism de consiliere juridică al Comisiei Europene

Această regulă, conform, surselor amintite, se aplică tuturor străinilor care au un card electronic de sănătate în Austria – indiferent dacă provin dintr-un stat UE sau dintr-o țară terță iar austriecii, pe de altă parte, își pot trimite fotografia direct la asigurările sociale.
Iar dacă autoritățile locale au deja o fotografie în sistem, aceasta va fi folosită și pentru cardul electronic; regula se aplică în cazul cetățenilor austrieci, dar nu și pentru cei din afara Austriei.

Autoritățile austriece ar avea o explicație

Verificarea la poliție ar trebui să pună capăt așa-numitei fraude sociale prin carduri de asigurări, așa cum a subliniat la data introducerii legii, președintele partidului ÖVP, August Wöginger, menționează publicația amintită.

Astfel, FPÖ a identificat aceste infracțiuni în primul rând printre cetățenii non-austrieci care ar merge la medic cu cardul de sănătate al altcuiva și, astfel, ar obține servicii prin fraudă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)