Liderii celor mai importante puteri ale lumii încep, sâmbătă, la Brisbane, reuniunile în cadrul summitului G20. Discuţiile pe teme economice riscă să fie eclipsate de divergenţele diplomatice dintre Rusia şi Occident, scrie AFP.
Vineri, cu o zi înainte de începerea summitului, care va avea loc pe parcursul a două zile, Marea Britanie şi Australia au pregătit o primire ostilă preşedintelui rus Vladimir Putin.
Premierul australian Tony Abbott l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că intenţionează să restaureze „gloria pierdută a ţarismului sau a Uniunii Sovietice”.
Totodată, premierul britanic David Cameron a denunţat o Rusie care agresează ţări mai mici decât ea, referindu-se la Ucraina.
NATO a confirmat în cursul acestei săptămâni temerile autorităţilor de la Kiev, potrivit cărora Rusia a mobilizat trupe şi echipamente militare în estul Ucrainei, controlat de rebelii proruşi, acuzaţii negate de Moscova.
În marja summitului G20, preşedintele Barack Obama urmează să aibă întrevederi cu mai mulţi omologi. O discuţie comună cu premierul australian Tony Abbott şi cel japonez Shinzo Abe este inclusă de asemenea în program.
Rusia a acuzat vineri Misiunea de observatori a OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) desfăşurată în Ucraina că susţine autorităţile de la Kiev în conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi.
Potrivit Ministerului rus de Externe, Misiunea de observatori a OSCE „a lăsat impresia că toate eforturile (sale) vizează acordarea de ajutor şi susţinere doar pentru una dintre părţile conflictului, şi anume pentru autorităţile de la Kiev”.