Audierea ambasadorului SUA la UE în dosarul Trump-Zelenski, blocată de Casa Albă. Democrații îl vor obliga pe Sondland să depună mărturie

Publicat: 09 10. 2019, 18:03

Casa Albă a blocat, marți, audierea lui Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, în investigația lansată de democrați pentru destituirea președintelui Donald Trump, potrivit Reuters preluat de news.ro.

Preşedinţii celor trei comisii din Camera Reprezentanților, care conduc investigaţia pentru destituire au spus că îl vor obliga pe Sondland să depună mărturie. Sondland este unul dintre donatorii lui Trump, care a devenit ambasador în iulie, iar congresmenii vor să știe ce rol a avut diplomatul în eforturile președintelui american de a obţine investigarea în Ucraina a fostului videpreşedinte Joe Biden.

Sondland a afirmat marţi, prin intermediului avocatului său, că „speră ca problemele ridicate de Departamentul de Stat, care preced audierea sa, vor fi rezolvate cu promptitudine”.
„Este pregătit să depună mărturie oricând, de îndată ce i se va permite”, a afirmat avocatul lui Sondland, Robert Luskin, într-un comunicat.

Investigaţia pentru destituirea preşedintelui Trump se concentrează pe acuzaţiile avertizorului de integritate că Trump s-a folosit de ajutorul militar de aproape 400 de milioane de dolari destinat Ucrainei pentru a obţine o promisiune din partea preşedintelui aceste ţări privind investigarea lui Biden, candidatul cu cele mai mari şanse la nominalizarea drept candidatul democrat la preţedinţie, în alegerile din 2020.