"Au fost L’Express, France Info, The Guardian, BBC… Într-o oră am avut 10.000 de notificări pe telefon…" Cum a negociat presa internaţională exclusivităţile de la atentatele din Bruxelles (VIDEO)

"Au fost L'Express, France Info, The Guardian, BBC... Într-o oră am avut 10.000 de notificări pe telefon..." Cum a negociat presa internaţională exclusivităţile de la atentatele din Bruxelles (VIDEO)

Directorul artistic al unei agenții de publicitate din Bruxelles este unul dintre supraviețuitorii atentatelor teroriste comise pe 22 martie în capitala Belgiei. Cele două explozii de pe aeroportul Zaventem din Bruxelles s-au produs la doar 20 de metri de locul în care se afla David Crunelle. Din reflex, acesta a început imediat să filmeze ce se petrecea în jur și a postat o serie de mesaje pe Twitter. Într-un interviu acordat pentru Lalibre.be, Crunelle a vorbit despre peisajul mediatic din acele zile de coșmar.

Mă aflam vizavi de terminalul de plecare către Statele Unite. Prima explozie s-a produs la 20 de metri de mine, în dreapta, iar cealaltă, puțin mai departe, în partea stângă. Exploziile s-au produs la un interval de trei secunde, una de cealaltă. (…) Toată lumea a înțeles foarte repede ce se întâmplă… Încă de la prima explozie, pasagerii au început imediat să fugă. În niciun moment nu s-a pus problema că ar fi vorba despre o problemă tehnică. Era foarte mult fum în jur, plafonul fals s-a prăbușit, nu exista nicio îndoială. După a doua explozie, s-a instalat o panică generală, pentru că te aștepți să se producă și a treia, și a patra….”, a declarat Crunelle.

Acesta a povestit că imediat a început să facă fotografii în jur.

Este un reflex, pentru că eu fac fotografii mereu, mai ales pentru a surprinde lucruri frumoase. (…) Scopul meu era să comunic ce se întâmplă. Mi-am scos aparatul foto după prima explozie și când am început să filmez, s-a produs a doua explozie. Apoi i-am trimis clipul unui prieten jurnalist. Imediat după aceea am publicat un mesaj pe Twitter”, a mai povestit David Crunelle.

După postarea sa, jurnaliștii de la RTBF și-au dorit să aibă în direct mărturia lui, așa că acesta și-a făcut public numărul de telefon pe rețeaua de socializare. A urmat o val masiv de solicitări din partea marilor instituții de presă internaționale.

A urmat o înlănțuire. Au fost L'Express, France Info, The Guardian, BBC… Mi-am retras repede numărul de pe Twitter. Într-o oră am avut 10.000 de notificări pe telefon, 120 de cereri pe e-mail, pentru interviuri sau fotografii."

În cele din urmă, Crunelle a vândut videoclipul filmat postului CNN, pentru 1.500 de dolari.

Cei de la CNN m-au contactat (…) mi-au oferit 1.500 de euro pentru o exclusivitate mondială. Am ezitat, dar după ce am vorbit cu prietenii mei, am acceptat. Nu am vrut să negociez. Am ținut, în schimb, ca și instituțiile de presă belgiene să aibă dreptul de a difuza imaginile, pentru că este vorba despre țara mea”, a declarat bărbatul.

Experiența terifiantă prin care a trecut pe aeroportul belgian l-a făcut pe David Crunelle să înțeleagă multe despre natura umană.

Copiii, mulți dintre ei cu vârste cuprinse între cinci și opt ani, nu plângeau, nu au înțeles ce se întâmplă. Pe de altă parte, după explozie am văzut adulți într-o stare de teroare pe care nu mi-am imaginat-o. Treceau printr-un coșmar. Am descoperit noi expresii pe fețele oamenilor, pe care nu credeam că le voi vedea vreodată. Nu vreau să critic polițiștii, dar și ei erau în stare de șoc. Ei nu puteau gândi în mod normal, ceea ce este de înțeles. Nimeni nu se poate pregăti pentru o situație ca aceasta. Este un șoc complet pentru toată lumea”, a povestit directorul agenției de publicitate.

Acesta a mai spus că, deși s-au produs explozii și la metroul din Bruxelles, el a folosit acest mijloc de transport chiar la o zi după atentate, încercând astfel să își înfrunte frica.

Am mers la serviciu a doua zi și am circulat cu metroul deși îmi era treamă. Dar cu cât aș fi așteptat mai mult, cu atât teama ar fi fost mai mare. Dar mă gândesc tot timpul la acel atac. Sunetul exploziei se repetă non-stop în mintea mea. Sunt omul cel mai norocos din lume”, a mai spus bărbatul.

Dacă ar retrăi acele clipe, David Crunelle a povestit că nu ar mai comunica doar pe Twitter și că s-ar întoarce în aeroport pentru a-i ajuta pe răniți.

Cât despre suma primită de la CNN pentru imaginile pe care le-a filmat, acesta va ajunge la cei răniți în urma atentatelor.

Cred că voi cumpăra ceva pentru victime, o proteză sau altceva. Ceva concret”, a declarat David Crunelle.

Directorul unei agenții de publicitate din Bruxelles, asaltat de scolicitaări din partea presie internaționale, după ce a surprins imagini din timpul atentatului de pe aeroport

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)