Atenționare de călătorie MAE pentru Italia, în contextul erupției vulcanului Etna. Recomandările pentru români

Publicat: 14 08. 2023, 13:50
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Ministerul de Externe informează românii care se află sau vor să ajungă în Italia că spațiul aerian pe aeroportul Catania-Fontanarossa Vincenzo Bellini este închis azi, 14 august, din cauza erupției vulcanului Etna.

Recomandările MAE pentru românii care sunt sau vor să ajungă în Italia

Călătorii sunt sfătuiți să contacteze companiile aeriene pentru actualizări privind situația zborurilor anulate sau redirecționate sau să verifice starea zborurilor pe pagina web a aeroportului din Catania: https://www.aeroporto.catania.it/voli/partenze-arrivi/.

Autoritățile italiene au ridicat nivelul de alertă de la F0 la F1, susținând că vulcanul Etna, unul dintre cei mai activi din lume, este în fază de „pre-alertă”.

Ultima dată când zborurile au fost oprite în această zonă a fost în mai, când vulcanul a erupt aruncând cenușă pe pistele de aterizare.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatul României la Catania: +39095537909, +39095536139 și ale Consulatului General al României la Roma: +390683523344; +390683523352; +390683523358; +390683523356; +390683523369; +390683523371; +390683523374, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de permanență în funcție de regiune:

  • Consulatul României la Catania: +393209653137;
  • Consulatul General al României la Roma: +393451473935;
  • Consulatul General al României la Milano: +393661081444;
  • Consulatul General al României la Bologna: +393248035171;
  • Consulatul General al României la Torino: +393387568134;
  • Consulatul General al României la Trieste:  +393408821688;
  • Consulatul General al României la Bari: +393346042299.