ATM-urile din stațiunile bulgărești percep taxe imense la retragere, de până la 15%, atunci când banii se retrag dintr-un cont în valută, notează Mediapool, citat de cotidianul bulgar Sega.
În mod normal, acestea sunt înregistrate pe Euronet (un furnizor mondial de servicii de plată electronică) fiind situate în poziții strategice, în apropierea atracțiilor turistice, restaurantelor și aeroporturilor. În Bulgaria, aceste ATM-uri se găsesc în Bansko, Veliko Târnovo, Gabrovo, Plovdiv, Sliven, Ruse și în zona litoralului.
Având în vedere că Euronet notifică în prealabil utilizatorul în ce condiții va retrage bani de la bancomatul său, nu există încălcări oficiale, fapt întărit și de Banca Națională a Bulgariei și de Agenția Națională pentru Venituri.
Cu toate acestea, Euronet folosește un curs de schimb extrem de nefavorabil pentru turist, mizând pe dificultatea transformării în minte a sumei în valuta străină.
De aceea, Uniunea proprietarilor din Sunny Beach insistă asupra rezilierii contractelor cu astfel de companii, care sunt în detrimentul turiștilor.
Și Croația, Creta, Polonia sau chiar România sunt semnalate pe lista țărilor cu astfel de bancomate „rău famate”.
Pentru o vacanță în Bulgaria, „capitala all inclusive-ului”, prețurile pentru 2 nopți, la 2 stele, variază între 250 lei – 300 de lei. La 3 stele, prețurile sunt între 300 de lei – 850 de lei. În Bulgaria, marea majoritate a hotelurilor au 4 și 5 stele.
În contextul pandemic, pentru 2 nopți de cazare la bulgari, prețurile pleacă de la 400 de lei și pot ajunge la 1.600 de lei. Marea majoritate a cazărilor sunt „all inclusive” ori au una sau două mese incluse, iar prețurile de la 5 și 4 stele sunt între 600 și 1.200 de lei.
În iunie 2020, numărul vizitatorilor străini în Bulgaria a fost cu 75,2% mai mic decât în perioada similară a anului trecut, a anunţat, marţi, Institutul Național de Statistică (INS) din ţara vecină, citat de Sofia Globe.
Scăderea dramatică a fost înregistrată pe fondul crizei COVID-19, oficialii bulgari declarând că s-au „prăbușit” toate categoriile de călătorii ale străinilor.