Atenție, călători: 650 de zboruri ANULATE pe aeroporturile din Berlin!

Atenție, călători: 650 de zboruri ANULATE pe aeroporturile din Berlin!

Aproximativ 650 de zboruri urmează să fie anulate luni pe cele două aeroporturi din Berlin(Tegel și Schonefeld), din cauza unei noi greve a personalului de la sol, informează DPA, citată de Agerpres.

Greva ar urma să dureze 25 de ore, începând de luni, ora 03.00 GMT, până marți, ora 04.00 GMT. Personalul de la sol solicită majorarea salariului de la 11 la 12 euro pe oră.

Un purtător de cuvânt al celor două aeroporturi din capitala Germaniei a precizat că aproximativ 448 de zboruri vor fi anulate în cazul aeroportului Tegel și alte 194 de zboruri în cazul aeroportului Schoenefeld.

Vineri, o mișcare similară de protest a personalului la sol a afectat mii de pasageri, fiind anulate aproape 700 de zboruri ale companiilor Air Berlin, Lufthansa, easyJet și Ryanair.

"Cerem tuturor pasagerilor să verifice cu compania lor aeriană, situația zborului lor, înainte de a începe călătoria", se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Internet a companiei care deține cele două aeroporturi din Berlin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:29 - Concluziile întâlnirii de gradul zero a delegației americane cu Ilie Bolojan. Surse: A fost o discuție extrem de bună, prietenoasă. În legătură cu alegerile anulate, au fost mulțumiți de clarificările oferite de președintele interimar
12:24 - Tânără din Maramureș, răpită de fostul iubit. Unde a fost găsită femeia, o oră mai târziu
12:17 - Reguli stricte pentru turiști în Parcul Național Cinque Terre: Amenzi de până la 2.500 de euro pentru nerespectarea măsurilor
12:11 - Criză în sistemul public de sănătate. Cum încearcă ministrul Rafila să atragă medicii în spitalele de stat
12:09 - Ce promite George Simion, ca să ajungă la Cotroceni. “Călin Georgescu va apărea și va conduce România” (VIDEO)
11:55 - Și-a ucis cu bestialitate fratele, apoi i-a băgat un par în abdomen. Bărbatul abia ce ieșise din închisoare. Iată ce s-a întâmplat
11:51 - Papahagi, despre delegația SUA care a venit în România: Ar trebui să afle și ei ce era în spatele acestui Georgescu, că el nu era un soi de Trump, care vine să elibereze America de corupție, ci a încercat o lovitură de stat paramilitară și sprijinită de ruși (VIDEO)
11:39 - Rușii nu-i dau credit lui Donald Trump. Serghei Lavrov nu crede că războiul se va încheia curând
11:36 - Cetatea Poienari – Adevăratul refugiu al domnitorului Vlad Țepeș – deschisă din nou pentru vizitare
11:21 - Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare. Ce trebuie să faci în fiecare zi pentru a te feri de boli tot anul