Atentate în China: Doi morți și 5 răniți în urma unei explozii
Presa din China anunță că în urma unui atentat, care a avut loc în apropierea unor clădiri guvernamentale din provincia Jiangxi, estul Chinei, comis de un sătean nemulțumit, două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, relatează BBC.
Potrivit sursei menționate, bombele au fost amplasate în câteva mașini, după care au fost detonate în apropierea unei parcări a primăriei din provincie, rănind cinci persoane. Câteva minute mai târziu, încă o explozie a izbucnit în fața Administrației pentru siguranță alimentară și medicamente din arondimentul Linchuan.
Autorul atentatului ar fi fost nemulțumit de o procedură judiciară în curs împotriva sa, potrivit BBC.
La începutul lunii mai, mai multe persoane au fost rănite într-o bancă din provincia Gansu, după ce un fost angajat al instituției a amplasat mai multe bombe în interiorul clădirii.