ATENTAT TERORIST: Cel puţin 15 persoane au fost deschise după ce un bărbat a deschis focul

ATENTAT TERORIST: Cel puţin 15 persoane au fost deschise după ce un bărbat a deschis focul

Cel puţin 15 persoane au fost ucise după un teribil atentat terorist ce a vizat o clădire guvernamentală din oraşul Jalabad din Afganistan. Un bărbat a deschis focul asupra instituţiei după ce în prealabil un kamikaze s-a detonat la poarta de intrare blocând ieşirea din instituţie, informează Reuters.

Atacul arată situaţia cumplită în care se afla ţara după 17 ani de război, Afganistul fiind acum ţinta a din ce în ce mai multe atacuri pe care gruparea Stat Islamic le revendică împotriva civililor în condiţiile în care presiunea creşte pentru încheierea unei păci între forţele occidentale şi talibanii afgani.

După ore întregi de focuri de armă şi explozii, guvernatorul provinciei a afirmat că situaţia a revenit sub contorul forţelor de ordine iar cei doi atacatori au fost ucişi după ce mare parte din clădire a fost distrusă.

Acesta a precizat că 15 persoane au fost ucise, iar 15 sunt rănite, dar bilanţul ar putea creşte pe măsură ce salvatorii intervin în clădire în căutarea altor posibile victime.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`