Atentat la Istanbul. Trei persoane au fost rănite după ce o bombă a explodat într-o stație de autobuz (VIDEO)
Trei persoane au fost rănite într-o explozie la Istanbul, care a avut loc intr-un cartier din partea europeană a oraşului. Poliția a înconjurat zona care a fost survolată de un elicopter. În ianuarie, un atentat sinucigaș, atribuit Statului Islamic, a omorât 12 turiști germani în cartierul istoric al orașului, informează B1 TV.
Explozia s-a produs într-un cartier din zona europeană a Istanbulului. Răniții au fost transportați la spital, dar nu prezintă răni grave, potrivit Agerpres.
Poliția a înconjurat zona care a fost survolată de un elicopter.
Trei persoane au fost rănite după ce o bombă a explodat într-o stație de autobuz
#DIRECT_ONE_5nvws5#
Istanbul a fost scena unor atentate sângeroase atribuite rebelilor kurzi și grupării jihadiste Statul Islamic.
În urmă cu trei săptămâni, un terorist kamikaze s-a aruncat în aer pe o arteră comercială din centrul Istanbulului, omorând patru turiști străini, printre care trei cetățeni israelieni. Guvernul islamist-conservator turc acuzat gruparea Statul Islamic că se află la originea atentatului.
În ianuarie, un atentat sinucigaș, atribuit de asemenea STATULUI islamic , a omorât 12 turiști germani în cartierul istoric al orașului.
Ambasada Statelor Unite ale Americii în Turcia i-a avertizat pe cetățenii americani că există "amenințări credibile de atacuri asupra zonelor turistice, îndeosebi în locurile publice și la malul mării, în Istanbul și Antalya", două dintre destinațiile favorite ale turiștilor străini.
Prezența forțelor de securitate a fost întărită în oraș înaintea unui summit al Organizației de Cooperare Islamică ce urmează să aibă loc săptămâna viitoare.