Atentat cu mașină capcană în Bagdad: O bombă puternică a explodat în mijlocul unei piețe

Atentat cu mașină capcană în Bagdad: O bombă puternică a explodat în mijlocul unei piețe
Foto: adevarul.ro

Carnaj în capitala Irakului, Bagdad, acolo unde o bombă puternică a explodat în mijlocul unei pieţe, informează B1 TV.

Deflagraţia a făcut cel puţin 54 de victime şi 86 de răniţi, conform Associated Press, însă alte agenţii de ştiri anunţă că numărul răniţilor ar fi de până la 400.

Explozia a avut loc în timpul dimineţii, într-o piaţă aglomerată din Sadr City, un cartier șiit din nord-estul Bagdadului.

Sute de oameni erau la cumpărături în momentul în care un camion încărcat cu explozibili a fost detonat. Rezultatul a fost nimicitor.

Potrivit autorităţilor, victimele au fost aruncate de suflul exploziei pe acoperişurile clădirilor din apropiere.

Atentatele cu maşini capcană sunt frecvente în Baghdad, dar un număr atât de mare de morţi şi răniţi este neobişnuit. Pentru moment atacul nu a fost revendicat, însă jihadiştii din Statul Islamic, care au cucerit anul trecut teritorii întinse din nordul Irakului, au revendicat atacuri similare care au vizat cartiere șiite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`