Teroare la Strasbourg: Cel puţin 3 morţi şi 12 răniţi în urma atacului armat. Autorul era în vizorul autorităţilor drept un risc la securitatea Franţei (VIDEO)

Teroare la Strasbourg: Cel puţin 3 morţi şi 12 răniţi în urma atacului armat. Autorul era în vizorul autorităţilor drept un risc la securitatea Franţei (VIDEO)

Trei morţi şi cel puţin 12 răniţi. Este cel mai recent bilanţ al atacului terorist de marţi noapte de la Strasbourg. Atacatorul, rănit în urma unui schimb de focuri, a reuşit să fugă după atac, dar autorităţile au anunţat că a fost deja identificat. Individul era monitorizat şi era considerat un risc la securitatea Franţei, spun anchetatorii.

Tot oraşul a fost blocat după atacat, iar Parlamentul European a fost izolat cu tot cu politicieni în el. Printre ei şi eurodeputaţi români. Potrivit Ministerului de Externe, printre victimele atentatului nu sunt cetăţeni de origine română.

Atacul a avut loc chiar în apropierea Târgului de Crăciun din Strasbourg. Atentatorul a tras primele focuri de armă pe o străduţă din centrul oraşului, împuşcând doi oameni, după care a fugit.

La câteva sute de metri a deschis din nou focul, iar alte victime au căzut sub gloanţe. La un moment dat, afost încercuit de poliţie, dar a reuşit să scape după un schimb de focuri. Poliţiştii spun însă că au reuşit să îl rănească.

Imediat după atac tot oraşul a fost închis. Târgul de Crăciun a fost anulat, traficul pe autostrada A35 a fost blocat, iar la intrările în Strasbourg au fost instituite filtre. Sute de poliţişti şi membri ai trupelor speciale patrulează pe străzi, iar două elicoptere au fost trimise să survoleze oraşul. Omenii au fost sfătuiţi să rămână în case, iar cei aflaţi pe străzi au fost adăpostiţi în restaurantele şi barurile din zonă.

De asemenea, sediul Parlamentului European a fost izolat de forţele de ordine. Nimeni nu a mai putut intra şi nici ieşi din zonă. Printre eurodeputaţii prinşi în perimetrul izolat s-au aflat şi politicieni români. Într-o intervenţie pentru postul nostru de televiziune, europarlamentarul Cristian Buşoi a explicat care este situaţia în Strasbourg.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Din fericire, printre victimele atacului nu sunt cetăţeni români.

Până în acest moment nu sunt confirmate victime de cetăţenie română în urma atentatului de la Strasbourg şi nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă consulară la nivelul oficiului consular.
Consulatul General al României la Strasbourg are în atenţie incidentul petrecut în Piaţa Kleber şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate, a precizat Ministerul de Externe.

După câteva ore de la atac, poliţiştii au anunţat că l-au identificat pe atentator. El ar fi un tânăr de 29 de ani, Chekatt Cherif, născut în Strasbourg şi care era monitorizat de poliţie. Avea chiar şi o aşa numită fişă „S”, întocmită pentru orice persoană considerată un risc la securitatea Franţei.

El a şi fost închis în Franţa şi Germania pentru infracţiuni de drept comun, iar culmea ironiei face că tocmai marţi dimineaţa, poliţia a vrut să îl aresteze, fiind bănuit că a participat la un jaf, dar agenţii nu l-au găsit la domiciliu. Presa franceză susţine însă că poliţiştii au găsit în casa suspectului mai multe arme şi grenade.

Preşedintele Emmanuel Macron a fost şi el informat despre incident şi a încheiat brusc o recepţie la care erau invitaţi parlamentari, desfăşurată la Palatul Élysée. Liderul de la Paris a anunţat că l-a trimis la Strasbourg pe ministrul de Interne, Christophe Castaner.

Franţa este în alertă după valul de atacuri teroriste comise sau inspirate de gruparea teroristă Stat Islamic din 2015 încoace, atacuri care s-au soldat cu 240 de morţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)