Atacul rusesc din Donbas „cel mai mare de pe teritoriul european de după cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, spune ministrul de Externe al Ucrainei

Publicat: 24 05. 2022, 17:25
Actualizat: 24 05. 2022, 18:30
Foto: Hepta/DPA Images / Marcus Brandt.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat că ofensiva rusă din Donbas este „cea mai mare pe teritoriul european de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, potrivit The Guardian.

Kuleba a scris pe Twitter că este „prea devreme” pentru a concluziona că Kievul are deja toate armele necesare pentru a se apăra de ofensiva rusă.

Kuleba i-a îndemnat pe aliați să accelereze livrările de arme și muniție

El i-a îndemnat pe aliați să „accelereze livrările de arme și muniție, în special MLRS (sisteme multiple de lansare de rachete), artilerie cu rază lungă de acțiune, APC-uri (transporturi blindate de personal)”.

Ulterior, Kuleba i-a acuzat pe „hoții” ruși că au furat cereale ucrainene, că le-au încărcat pe nave și apoi au trecut prin Bosfor pentru a încerca să le vândă în străinătate.

El a cerut țărilor să „refuze astfel de propuneri” și să nu cumpere cerealele furate, adăugând: „Nu deveniți complici la crimele rusești. Furtul nu a adus niciodată noroc nimănui”.

Armata ucraineană: Rușii au furat tone de grâu

La sfârșitul lunii aprilie,  armata ucraineană a acuzat rușii că au furat tone de grâu. Acum se știe că o parte semnificativă a cerealelor furate din Ucraina se află pe nave de marfă sub pavilion rusesc în Marea Mediterană. Cea mai probabilă destinație este Siria, iar de acolo cerealele pot fi introduse ilegal în alte țări din Orientul Mijlociu.

„Invadatorii ruși jefuiesc localnicii. De exemplu, peste 60 de tone de grâu, împreună cu camioanele de marfă, au fost furate de la cooperativa agricolă din orașul Kamianka-Dniprovska (regiunea Zaporojie)”, a transmis Statul Major al Forțelor Armate ucrainene.

„Jafurile s-au mutat la scară industrială. Am filmat imagini cu un convoi de peste 50 de mașini cu remorci care scot cereale din teritoriile noastre ocupate… Și astăzi nu știm unde le-au trimis”, a spus și Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol.