Atac israelian în Beirut: 11 morți și 63 de răniți într-o zonă rezidențială
Ministerul libanez al Sănătății a raportat că un atac aerian israelian asupra unei zone rezidențiale din Beirut, care a avut loc sâmbătă dimineață, a dus la 11 decese și 63 de răniți, notează aljazeera.com.
Atacul aerian a vizat o zonă rezidenţială
Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că bilanțul final va fi stabilit „după analizele ADN ale rămășițelor umane găsite la fața locului”.
Inițial, se raportau patru victime. Locuitorii din Beirut au fost treziți de trei explozii puternice în dimineața zilei de sâmbătă.
Atacurile aeriene au distrus o clădire rezidențială în cartierul Basta, iar echipele de salvare continuă să cerceteze dărâmăturile în căutarea supraviețuitorilor.
Lovituri israeliene în sudul Beirutului
Loviturile israeliene au lovit și periferia de sud a Beirutului, zonă considerată un bastion al Hezbollah, aflată în apropierea aeroportului internațional.
În Chiyah, unul dintre cartierele atacate, o clădire a fost complet distrusă, iar în Hadath, pompierii încă se luptă cu incendiile care au cuprins clădirile lovite de bombe.
Armata israeliană, care emite adesea apeluri de evacuare înainte de lansarea atacurilor, afirmă că țintele sale sunt „centrele de comandă ale Hezbollah”, „depozitele de arme” sau locațiile și persoanele legate de mișcarea islamistă.