Cel puțin opt persoane au murit și alte 17 au fost rănite sâmbătă într-un atac cu cuțitul la o școală vocațională din Wuxi, municipiu aflat în estul Chinei, a anunțat poliția locală, potrivit AP.
Atacul a avut loc la Institutul vocațional de arte și tehnologie din Yixing, un oraș mai mic din interiorul Wuxi.
Suspectul, un elev în vârstă de 21 de ani pe nume Xu, a fost reținut la fața locului.
Polițiștii spun că Xu picase examenele și nu putea absolvi, fiind nemulțumit și de banii pe care îi primea în cadrul unui internship. A decis să își exprime aceste frustrări printr-un atac, afirmă poliția în comunicat.
Este al doilea atac mortal care are loc în China în mai puțin de o săptămână. Recent, un bărbat a intrat cu un autovehicul în mulțimea prezentă la un centru sportiv din Zhuhai, omorând 35 de persoane și rănindu-le pe alte 43.
În China a crescut numărul atacurilor în care suspecții par să aleagă victime la întâmplare.
În octombrie, un bărbat a fost reținut după ce ar fi atacat copii cu un cuțit la o școală din Beijing, rănind cinci persoane.
În septembrie, trei oameni au fost înjunghiați mortal într-un supermarket din Shanghai, iar alte 15 au fost rănite. Poliția preciza la acel moment că suspectul avea probleme financiare și a venit la Shanghai „să își descarce furia”.
În aceeași lună, un elev japonez a murit după ce a fost înjunghiat în timp ce se îndrepta spre o școală din Shenzen.