Atac armat la o paradă militară din Iran: Cel puţin 24 de morţi, printre care mulţi militari, şi zeci de răniţi. Teheranul aruncă responsabilitatea inclusiv asupra Statelor Unite (VIDEO)
Mai mulţi atacatori înarmaţi au tras asupra unei parade militare din sud-vestul Iranului. Acest atac s-a soldat cu 24 de morţi, jumătate dintre ei membri ai prestigioasei unităţi armate Gărzile revoluționare, şi peste 60 de răniţi, anunţă Reuters.
Televiziunea de stat din Iran a anunţat că atacatorii au vizat zona în care oficialii s-au strâns pentru a urmări parada anuală care marchează începutul războiului Iran-Irak dintre 1980-1988.
„Există un număr de victime non-militare, incluzând femei şi copii care au venit pentru a asista la parada”, a precizat agenţia de stat IRNA.
Gărzile Revoluţionare au fost „sabia şi scutul” regimului şiit încă de când au preluat puterea în urma Revoluţiei Islamice din 1979. Gărzile joace, de asemenea, un rol extrem de important în interesele regionale ale Iranului din ţări precum Irak, Siria sau Yemen.
„Trei dintre terorişti au fost ucişi pe loc, iar al patrulea, care a fost rănit, a murit la spital”, a precizat generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi, despre atacatori.
Un video distribuit în mediul online arată soldaţi seceraţi la pământ în timp ce o ploaie de gloanţe loveşte zona respectivă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
O grupare arabă antiguvernamentală, Rezistența Națională Ahvaz, este responsabilă pentru atac. Un purtător de cuvânt al unei dintre cele două grupări ce se identifică drept Mișcarea de luptă Arabă pentru eliberarea Ahvaz, a declarat că Rezistența Națională Ahvaz, o organizație mamă a tuturor mișcărilor armate, este în spatele atacului, dar nu a specificat care grupare membră l-a desfășurat.
Televiunea de stat a dat vina pe elemente „elemente takfiri”, aluzie la musulmanii din comunitatea sunită, în timp ce ministrul de Externe, Javad Zarif a numit atacul drept o lucrare a „sponorilor regionali ai terorismului”, referire la ţările inamice Iranului precum Arabia Saudită şi Israel, şi a „maeştrilor acestora Statele Unite”. Acesta a promis că Iranul va răspunde decisiv.
Deşi nu au menţionaţi în acuzaţiile liderilor de la Teheran, şi cei din gruparea teroristă Stat Islamic au revendicat atacul.
„Combatanţi Stat Islamic au atacat o reuniune a forţelor iraniene în oraşul Ahvaz”, se arată într-un comunicat al organizaţiei teroriste difuzat de propria agenţie de presă, Amaq.