Atac armat fără precedent în Tailanda, la o grădiniță: printre cei 34 de morți se află și 22 de copii

Publicat: 06 10. 2022, 13:48
34 de persoane au fost ucise, inclusiv 22 de copii, într-un atac armat la o grădiniță, sursă foto: captură YT

34 de persoane au fost ucise, inclusiv 22 de copii, într-un atac armat la un centru preșcolar dintr-o provincie din nord-estul Thailandei, a anunțat poliția, citată de Reuters.

Atacatorul este un fost polițist care și-a ucis soția și copilul înainte de a se sinucide

Aproximativ 30 de copii se aflau în centru când atacatorul a intrat în clădire, în timpul orei de somn a copiilor, au declarat poliția și oficialii locali. Unele dintre victime aveau doar doi ani.
O fotografie distribuită de suspect în cazul atacului armat în masă.

Jidapa Boonsom, un oficial districtual, a declarat pentru Reuters că atacatorul a împușcat mai întâi patru sau cinci membri ai personalului, inclusiv o profesoară care era însărcinată în opt luni. „La început, oamenii au crezut că au fost focuri de artificii”, a spus Boonsom.

Videoclipurile postate pe rețelele de socializare arătau cearceafuri care acopereau ceea ce păreau a fi trupurile unor copii care zăceau în bălți de sânge în centrul din orașul Uthai Sawan, în provincia nord-estică Nong Bua Lamphu.

Poliția locală a declarat că atacatorul era înarmat cu o pușcă de vânătoare, un pistol și un cuțit și că a fugit de la locul faptei cu un vehicul. Cotidianul Daily News a relatat că, după ce a fugit, atacatorul s-a întors la locuința sa și s-a sinucis după ce și-a omorât soția și copilul.

Chakkraphat Wichitvaidya, superintendentul secției de poliție din Na Klang, a declarat pentru Thai Rath TV că atacatorul fusese dat afară din poliție anul trecut.

Rata de posesie a armelor de foc în Thailanda este ridicată în comparație cu alte țări din regiune, însă cifrele oficiale nu includ numărul uriaș de arme ilegale, multe dintre acestea fiind aduse de-a lungul anilor din țările vecine aflate în conflict.

Astfel de atacuri armate sunt rare în Thailanda, dar în 2020 un soldat supărat din cauza unei afaceri imobiliare a ucis cel puțin 29 de persoane și a rănit 57 într-un atac violent care s-a extins în patru locații.