AstraZeneca va testa combinarea vaccinului său cu cel rusesc, Sputnik V

Publicat: 11 12. 2020, 12:46
Foto: Pixabay.com

O nouă colaborare în cursa pentru distribuirea vaccinului COVID-19 către populație pare să se concretizeze. AstraZeneca a anunțat vineri că va testa combinarea vaccinului său contra Covid-19 cu cel rusesc, Sputnik V, pentru a vedea în ce măsură va crește eficacitatea produsului, transmite Reuters.

”Sputnik V ar fi bucuros să împărtășească unul dintre cei doi vectori adenovirali ai săi cu AstraZeneca pentru a crește eficacitatea vaccinului AstraZeneca. Folosirea a doi vectori diferiți pentru două doze de vaccin va duce la o eficacitate mai mare decât folosirea aceluiași vector în două doze”, au spus rușii pe 23 noimebrie.

Într-un comunicat de vineri, AstraZeneca a spus că ia în considerare modul în care poate evalua combinarea celor două vaccinuri și că va începe curând discuțiile cu Institutul Gamaleya din Rusia, cel care a dezvoltat Sputnik V, pentru a vedea dacă cele două vaccinuri bazate pe virusuri ale răcelii comune pot fi combinate cu succes.

AstraZeneca va începe testele clinice privind combinarea celor două vaccinuri până la sfârșitul anului, a declarat, tot vineri, șeful fondului suveran rus pentru investiții, fond care a finanțat dezvoltarea Sputnik V.

Datele publicate săptămâna aceasta într-o revistă medicală arată că vaccinul dezvoltat de AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford are o eficacitate medie de 70,4%.

Rusia a susținut că Sputnik V este eficient în proporție de 92% în a proteja de îmbolnăvirea cu Covid-19.