Kim Smith, o femeie care așteaptă un transplant dublu de mână, a refuzat să primească mâinile unui bărbat sau ale unei donatoare de culoare. Ea a declarat că preferă să primească o pereche de mâini care să se potrivească cât mai bine cu tonul pielii sale.
Kim a devenit candidată pentru o operație rară în care chirurgii vor uni fiecare tendon și nerv de la două mâini donatoare la mâna ei. Cu toate acestea, dacă mâinile transplantate nu sunt acceptate de către primitor, există un risc ridicat de respingere psihologică, ceea ce poate duce la nerespectarea medicației imunosupresoare și, în cele din urmă, la respingerea imunologică.
Femeia așteaptă acum cu nerăbdare un telefon care să o anunțe că a fost găsit un donator și că transplantul poate avea loc. A dezvăluit, de asemenea, cum soțul ei, Steve Smith, în vârstă de 64 de ani, i-a promis un nou inel de nuntă și de logodnă și o brățară Pandora atunci când își va primi noile mâini, scrie Adevărul.
„Nu are rost să facem cumpărături fără mâini, nu știm ce mărime voi avea. Încă port verigheta și inelul de logodnă pe un lanț în jurul gâtului, dar îl țin de promisiune pentru altele noi”, spune Kim Smith.
„Dacă mâinile transplantate nu sunt acceptate de către primitor, există un mare potențial de respingere psihologică care duce la nerespectarea medicației imunosupresoare și, în cele din urmă, prin urmare, la respingerea imunologică”, precizează profesorul Simon Kay, chirurgul care va efectua probabil procedura.
Acum șase ani, Kim Smith a pierdut toate cele patru membre ca urmare a unei infecții care a declanșat septicemie și o reacție puternică a sistemului său imunitar, ducând la deteriorarea țesutului. Acum, ea este în curs de a fi supusă unei intervenții chirurgicale rare în care chirurgii vor conecta fiecare tendon și nerv de la două mâini donate la mâinile ei.
În prezent, Kim locuiește într-un bungalow cu două dormitoare care nu este adaptat pentru scaune cu rotile și se simte descurajată de lipsa de sprijin din partea consiliului local pentru a fi relocalizată.
„Am fost naivă la momentul respectiv, nu știam nimic despre nevoile de accesibilitate, așa că am avut încredere în terapeutul ocupațional pentru a-mi spune dacă locuința era accesibilă pentru mine. Am comentat la momentul respectiv că mi se pare că ușile sunt puțin cam înguste, dar ea a spus că sunt în regulă. De atunci mă lupt în această casă”, a conchis femeia.