Un atentat terorist a avut loc în inima Vienei, luni seară, iar atacul s-a soldat cu moartea a patru persoane și 23 de răniți – după aproximativ nouă minute de teroare, ofițerii de poliție austrieci au reușit să neutralizeze făptuilor. Investigația este în plină desfășurare și tot mai multe detalii legate de atacator ies la iveală.
Potrivit Heute.at, atacatorul intenționa să călătorească în Afganistan în august 2018, dar o viză lipsă l-a împiedicat să facă acest lucru. La două săptămâni distanță, în septembrie, el încercase să ajungă în Siria și a fost luat în custodie de către autoritățile turce. Eliberat pe 9 ianuarie 2019, individul a revenit în Austria.
Astăzi, este deja clar că tânărul de 20 de ani era atât cetățean austriac, cât și cetățean nord-macedonean, precum și că atentatul brutal din Viena avea un background islamist. Bărbatul se radicalizase anterior și avea antecedente penale pentru apartenența la o organizație teroristă. Chiar și așa, ajutat de o bună conduită, el a părăsit detenția în debutul lunii decembrie 2019.
După cum a aflat Heute, în februarie 2020 acesta a primit un curs de orientare profesională din partea Serviciului Public austriac de Ocupare a Forței de muncă. Individul s-a comportat discret, astfel că nimeni nu a ajuns la concluzia că s-ar fi radicalizat. Cu toate acestea, conform informațiilor Heute, angajații agenției respective nu au avut informații legate de cazierul judiciar al clientului.
Cum cursul a fost finalizat în aprilie, din luna mai, cel care avea să îndolieze o țară întreagă primea ajutor social minim, iar din iulie i s-a transferat suma maximă de 917,35 euro – aceasta trebuia redusă la 75% din decembrie. Tânărul de 20 de ani datora mult societății pe care dorea să o elimine, a scris publicația austriacă, care a mai precizat că, pe lângă ajutorul social, el locuia într-un apartament comunitar ieftin din Kagran.