Artistul Cătălin Josan, despre protestul de la Chișinău: Există mulți provocatori care încearcă să destabilizeze situația (VIDEO)
Cântărețul Cătălin Josan este unul dintre protestatarii aflați la manifestarea din Chișinău. Artistul se află acolo alături de mama sa și a declarat pentru emisiunea „Talk B1”, moderată de Mihai Duță, că e „un moment foarte tensionat”.
„Sunt foarte mulți oameni, încercăm să protestăm pașnic, dar există mulți provocatori care încearcă să destabilizeze situația. S-a stins lumina care ilumina Parlamentul. Sunt câțiva provoctori care încearcă să împingă organele de poliție”, a spus Josan.
#DIRECT_ONE_h4p2ul#
Mesajul se pare că este, potrivit artistului, că „toată lumea vrea alegeri anticipate. S-a ales foarte în grabă primul ministru. Azi s-a anunțat o ședință parlamentară cumva pe ascuns ca să poată să voteze acest parlament. S-a aflat cu vreo două ore înainte. Unii parlamentari au fost anunțați prin SMS”.
În ceea ce privește România, artistul susține că „e cea mai aproape de noi și cea mai potrivită țară ca să poată să facă un demers în relația europeană, să încerce să transmită mesaje celor din UE”.
Iar politica din Republica Moldova o descrie ca fiind controlată de „niște oameni dubioși care au toți reputația pătată. Sunt foarte multe documente care demonstrează asta”.
Cântărețul a făcut și un apel la președintele Iohannis.
„El ar putea să facă un apel, să se implice în criza politică. E foarte greu când procuratura e în mâna unui oligarh, justiția e în mâna unui oligarh. Se vrea controlul total”.