Arnold Schwarzenegger, fostul guvernator de California, a denunțat, miercuri, antisemitismul și ura și a făcut referire la istoria familiei sale, sperând că va reprezenta un exemplu pentru alții, informează Ziare.com.
„Tata, ca multe alte milioane de oameni, a fost absorbit de un sistem al urii prin minciuni şi înşelăciune. Şi am văzut unde duce asta”, a spus Schwarzenegger într-un interviu pentru CNN, după ce anterior a declarat pentru acest post în cadrul unui forum organizat la Universitatea din California de Sud că „s-a născut cu un tată care era nazist”.
„Am văzut direct cât de afectaţi erau aceşti oameni”, a continuat el. „De acest gen de atrocităţi care s-au petrecut. Câte milioane de oameni au trebuit să moară şi apoi au ajuns rataţi… în Confederaţie, rataţi, ca toţi ceilalţi. Asta pur şi simplu nu funcţionează”, a adăugat actorul.
„Haideţi să ne înţelegem unii cu alţii. Iubirea este mai puternică decât ura”, a îndemnat el.
Actorul a vorbit deschis despre implicarea tatălui său, Gustav Schwarzenegger, în partidul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Într-un videoclip din martie, a făcut referire la tatăl său și a denunțat discursul instigator la ură și i-a îndemnat pe cei care au ales „calea uşoară a urii” să aleagă „o viaţă a rezistenţei” şi „să lupte” cu ei înşişi.
Afirmațiile actorului vin în contextul în care au crescut infracțiunile motivate de ură în SUA. Datele publicate de FBI au arătat că numărul infracțiunilor motivate de ură raportate în SUA au crescut în 2021.
Schwarzenegger a declarat pentru CNN cu ocazia forumului că nu cunoaşte motivul din spatele creşterii urii şi a violenţei antisemite, însă a spus: „Cred că trebuie să găsim o modalitate de a o atenua”.
„Şi sunt atât de mulţi oameni care sunt supăraţi. Nu sunt doar supăraţi albi pe negri, sau oameni împotriva evreilor şi genul acesta de lucruri, ci sunt supăraţi în general”, a declarat Schwarzenegger.
Actorul a fost întrebat dacă este îngrijorat referitor la posibila alegere a lui Donald Trump, iar el a răspuns „absolut deloc”, spunând că nu crede că fostul președinte poate câștiga alt mandat.