Armata rusă, lăudată de Vladimir Putin: „Soldații noștri își îndeplinesc cu onoare datoria și eliberează teritoriile Donbasului”
Președintele rus Vladimir Putin a vorbit la deschiderea forumului Armata-2022. Discursul lui Putin a fost dedicat în principal succesului complexului militar-industrial și cererii de arme rusești în străinătate. Totuși, președintele Federației Ruse a menționat și războiul din Ucraina.
Declarații bizare, la deschiderea forumului Armata – 2022
„Astăzi, în cadrul unei operațiuni militare speciale, soldații noștri, împreună cu luptătorii din Donbas, își îndeplinesc cu onoare datoria, luptă pentru Rusia, pentru viață pașnică în Republicile Populare Donețk și Lugansk, îndeplinind în mod clar toate sarcinile stabilite – pas cu pas eliberează teritoriile Donbasului”, a declarat liderul Kremlinului.
Decizia lui Putin de a declanșa invazia în Ucraina pe 24 februarie 2022, are consecințe asupra sferei producției din Rusia. Într-un bilanț sumbru al războiului pentru Moscova, experții financiari au precizat că economia Rusiei a dat înapoi cu patru ani, în primul trimestru după atac.
Economia Rusiei scade pe zi ce trece
Potrivit Ziare, datele economice publicate au subliniat că produsul intern brut (PIB) al Rusiei s-a redus pentru prima dată în anul 2022, scăzând cu 4,7%. Acest raport a fost oferit de analiștii publicației Blooberg.
„Economia Rusiei va pierde 4 ani de creștere, revenind la dimensiunea din 2018 în al doilea trimestru din acest an. Ne așteptăm ca această contracție să încetinească în trimestrul 4, cu o politică monetară mai relaxată, care susține cererea.
Totuși, economia va pierde încă 2% și în 2023, deoarece interdicția europeană privind energia, va scădea exporturile Moscovei”, a spus economistul rus Alexander Isakov.
Sancțiunile au lovit peste comerțul Rusiei
Comerțul din Rusia a fost afectat de sancțiunile internaționale, impuse din cauza războiului. Industriile au fost paralizate, printre care cea de mașini, iar cheltuielile de consum au fost oprite.
Banca Centrală de la Moscova estimează că scăderea se va agrava în trimestrele următoare și nu se așteaptă la o revenire a economiei până în a doua jumătate a anului 2023.
Banca Centrală estimează că PIB-ul va scădea cu 7% în acest trimestru și, posibil, și mai mult în ultimele trei luni ale lui 2022. Scăderile lunare ale producției de petrol ale Rusiei vor începe în august, iar IEA a estimat că aceasta va scădea cu 20% până la sfârșitul anului.
„Căderea din 2022 va fi mai puțin profundă decât se aștepta în aprilie. În același timp, impactul șocurilor ofertelor poate fi mai extins în timp”, a apreciat Banca Centrală a Rusiei.