Armata nord-coreeană a testat rachete cu rază scurtă de acţiune în ziua morții lui Kim Jong il
Armata nord-coreeană efectuat cel puțin un test pentru rachetele cu rază scurtă de acţiune în aceeași zi în care a murit liderul de la Phenian, Kim Jong il, anunță CBS News.
Doi oficiali ai armatei nord-coreene, care au ținut să rămână sub protecția anonimatului, au ezitat să confirme informația, pe motiv că nu pot face publice informații ale serviciilor secrete. Însă au menționat că testele, dacă se fac, sunt parte ale unor operațiuni de rutină și nu au nicio legătură cu moartea liderului.
Agenția nord-coreeană Yonhap a citat o serie de oficiali guvernamentali potrivit cărora testele ar fi avut loc pe coata de est a țării.
„Coreea de Nord a procedat la un tir de testare a unei rachete cu rază scurtă de acţiune, în această dimineaţă (duminică n.r.) (…). Testul a fost urmărit îndeaproape de autorităţile noastre militare”, a declarat unul dinter aceștia.
Ministerul sud-coreean al Apărării a refuzat să confirme informaţia.
Imediat după anunţarea morții lui Kim Jong il, Coreea de Sud şi-a plasat armata în stare de alertă şi a consolidat supravegherea frontierei sale ultrasecurizate cu Coreea de Nord.
Kim Jong il a murit duminică, la vârsta de 69 de ani, în urma unui atac de cord.